11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePompierul acuzat de trafic de influență, condamnat cu suspendare

Pompierul acuzat de trafic de influență, condamnat cu suspendare

Pompierul din cadrul ISU Dolj, acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorii militari. Bărbatul a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare. 

Ofiţerii Serviciului Anticorupţie Dolj anunţau, în iulie, reţinerea unui pompier din cadrul ISU Dolj, acuzat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Este vorba de plutonierul adjutant Marian Decă, care ar fi cerut mită suma de 300 de dolari. În schimbul banilor, bărbatul urma să „aranjeze“ plata unor taxe vamale mai mici pentru o maşină adusă din SUA.

Procurorii militari au reţinut că denunţătorul pompierului a adus din SUA un BMW X5. Când a încheiat o poliţă RCA pentru maşină, persoana care i-a vândut poliţa i l-a recomandat pe un anume „Marian“. Acesta din urmă îl putea ajuta pentru procedura de la vamă. Denunţătorul l-a sunat pe pompier şi s-au întâlnit pe 12 iulie.

„Cei doi s-au întâlnit pe data de 12.07.2019, în intervalul orar 11.10-11.30 la intrarea în Clubul Sportiv P., unde inculpatul s-a prezentat îmbrăcat în uniformă de pompier cu inscripția ISU. I-a spus că totul este aranjat, întrucât este fost coleg de liceu cu directorul vămii. I-a cerut suma de 300 USD pentru a-i facilita plata unei taxe vamale mai mici, respectiv 4.400 USD, în virtutea relațiilor de prietenie pe care le are cu funcționarul public“, au reţinut anchetatorii.

Acuzat şi de părăsirea postului

Procurorii militari mai spun că, pentru a se întâlni cu denunţătorul, pompierul a părăsit serviciul de permanență fără drept.
Câteva zile mai târziu, bărbatul care îşi luase maşină din SUA a hotărât să-l denunţe pe pompierul craiovean. Pe 15 iulie a urmat o altă întâlnire între cei doi. Cu această ocazie, pompierul „i-a întărit convingerea că are influență asupra funcționarilor vamali și numai dacă îi va da suma de 300 USD va putea să parcurgă procedura de la vamă și să achite taxe vamale mai mici“, au mai reţinut anchetatorii.

Şi de această dată plutonierul Decă ar fi părăsit serviciul fără drept.
Pe 17 iulie, denunţătorul a mes la vamă şi a achitat taxele vamale. Tot atunci, bărbatul i-a dat pompierului craiovean suma de 300 de dolari. Nu a apucat să se bucure de bani, pentru că oamenii legii deja puseseră la punct o acţiune de prindere în flagrant. Inculpatul a fost reţinut în aceeaşi zi, iar pe 18 iulie a fost plasat în arest la domiciliu.

Şi-a recunoscut faptele

Ulterior, inculpatul şi-a recunoscut faptele în faţa procurorului de caz. De asemenea, pompierul a cerut şi obţinut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Acordul a ajuns pe rolul Tribunalului Militar Timişoara, instanţă care s-a pronunţat pe 21 august. Magistraţii au admis acordul încheiat între procurori şi inculpat, iar acesta din urmă a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare.

„Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara cu inculpatul plt.adj. Decă Marian din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia al Judeţului Dolj“, se arată în hotărârea instanţei. 
Pe lângă pedeapsa primită, inculpatul a fost obligat să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS