24.4 C
Craiova
sâmbătă, 7 iunie, 2025
Acasă Blog Pagina 17271

Ioan Mircea Pascu vrea sa echilibreze balanta gradelor din armata

0

Ministrul apararii nationale, Ioan Mircea Pascu, a vizitat ieri Garnizoana Craiova pentru a vedea problemele cu care se confrunta militarii in teritoriu. El a precizat ca procesul de restructurare a armatei continua: „Nu este vorba neaparat de reduceri de personal, ci de o reasezare a unor subunitati si unitati pentru a reduce raportul dintre gradele inferioare si cele superioare. In prezent sint 140 de mii de functii in armata, militari si civili, dar numarul celor cu grade superioare este cu mult mai mare.“ Ministrul a promis ca luna aceasta va fi achitata o mare parte din cele cinci miliarde de lei pe care Garnizoana Craiova le are catre furnizorii de hrana pentru militari. Referindu-se la industria aeronautica, Ioan Mircea Pascu si-a reinnoit promisiunea de a cumpara sase avioane IAR-99 Soim produse de AVIOANE Craiova, dar a spus ca „totul depinde de banii pe care-i vom avea pentru ele“.

Tenismanul brazilian Thomas Feltes Engel a fost impuscat mortal

0

Tenismanul brazilian Thomas Feltes Engel, de 16 ani, unul dintre cei mai promitatori jucatori de tenis din Brazilia, a fost impuscat mortal de un politist, informeaza agentia de presa Datasport. Engel, campionul de juniori al Braziliei, se afla impreuna cu doi prieteni pe o strada din Sao Leopoldo, oras situat in sudul Braziliei. Modul in care s-a produs incidentul nu este clar. Politistul a declarat ca pistolul s-a descarcat din greseala. In acest caz, este importanta marturia unuia dintre cei doi prieteni care se aflau cu Engel. „Politistii au venit cu armele indreptate inspre noi si ne-au spus sa ne oprim. Ne-au spus apoi sa ne intoarcem cu spatele si sa ridicam miinile deasupra capului. Apoi am auzit impuscatura, dar nu am vazut ce s-a intimplat“, a declarat prietenul tenismanului brazilian. Engel a decedat pe loc, dupa ce glontul i-a strapuns inima si ficatul. Cei trei politisti care patrulau sint in arest, dupa ce expertii au declarat ca este dificil ca un pistol asemanator celui cu care a fost impuscat Engel sa se descarce din greseala.

„Universitatea nu mai este a Craiovei“

0

Corneliu Papura a debutat sub culorile alb-albastre in iunie 1992, in meciul Rapid – Universitatea 2-0, evoluind in Banie pina in vara anului 1996, iar in sezonul ’96-’97 a jucat la formatia franceza Rennes. A revenit la Craiova in sezonul ’98/’99, iar in editia trecuta (2000/2001) a avut parte numai de necazuri.
Dupa un stupid accident petrecut in meciul retur Pobeda Prilep – Universitatea, a urmat suspendarea din lot de catre antrenorul Florin Marin, si apoi de Gigi Netoiu, ultimul inscenindu-i chiar o „telenovela“ demna de timpuri apuse. In prezent, este jucator la FC National.
Are 12 selectii in Nationala, participant la CM din SUA. Aflat pentru citeva ore in Craiova, l-am abordat pentru un dialog prilejuit de aniversarea zilei de nastere, el implinind astazi 28 de ani.

– Cum s-ar spune, orice rau este spre bine! Adica indepartarea ta de la Universitatea te-a dus la FC National, revelatia acestui inceput de campionat. Ca si Gabi Popescu, si el scos de Netoiu din lot.

– Raul pe care mi l-a facut actionarul Netoiu in presa nu este de uitat. E greu de reparat. N-as vrea sa revin asupra subiectului, dar n-am crezut ca mi s-ar putea intimpla asa ceva – unde? – tocmai la clubul de suflet al oltenilor.

– Toate bune acum la FC National…

– Da, echipa merge bine.

– Ultimele doua rezultate au fost de rasunet: FC National a invins campioana si a zdrobit-o, la Pitesti, pe FC Arges!

– Sint doua rezultate pozitive. Nu trebuie acum sa le supralicitam.

– Dupa plecarea actionarului bosniac, acum este bine si din punct de vedere financiar?

– Nu cunosc eu, ca jucator, prea multe amanunte legate de problemele la nivelul actionariatului. Conducerea insa a fost corecta cu noi, jucatorii: „Astia sint banii la ora actuala, atit am facut rost acum. Speram ca saptamina viitoare sa mai rezolvam“. Nu ne-au aburit – cum se mai intimpla uneori in fotbal -, ci au fost, repet, corecti. Toate problemele au fost discutate pe fata, adica s-au spus lucrurile transant, asa cum sint.

– S-ar parea ca totusi preluarea actiunilor de bosniacul Hadzibegovici a incurcat situatia de la club?

– V-am mai spus, nu prea cunosc detalii. Cred ca asa este, dar sint probleme care ma depasesc. Restante financiare avem, dar s-ar parea ca in perioada urmatoare se vor rezolva.

– Esti intr-un fel navetist…

– E greu din acest punct de vedere. Familia este inca in Craiova, dar m-am hotarit insa sa o mut in toamna asta la Bucuresti.

– De Universitatea Craiova ce mai zici?

– Care Craiova? Este echipa lui Netoiu, nu mai este a Craiovei! Poate miine o muta la Bucuresti sau la Poiana Mare, cine stie?

– De ziua ta, este un meci important al Nationalei: Ungaria – Romania. La precedenta intilnire oficiala, ai oferit un pronostic exact: 2-0 pentru Romania. Acum?

– Va fi 1-1 la Budapesta.

„Anglia poate invinge orice echipa“

0

„Kaiserul“ i-a luat apararea selectionerului Germaniei, Rudi Völler

Vicepresedintele Federatiei Germane de Fotbal, Franz Beckenbauer, a spus ca actuala selectionata a Angliei, care a invins simbata Germania cu scorul de

5-1, este mai buna decit cea care a cistigat in 1966 Cupa Mondiala. „Niciodata nu am vazut o reprezentativa a Angliei mai buna ca aceea din meciul de simbata. Niciodata nu am vazut o selectionata a Angliei care sa joace un fotbal atit de bun“, a spus Beckenbauer, care detine si functia de presedinte al clubului Bayern München.

Franz Beckenbauer a facut parte din selectionata Germaniei care a fost invinsa de Anglia in finala Cupei Mondiale din 1966, pe stadionul „Wembley“.

„Jucatorii englezi au avut viteza, agresivitate, tehnica, au practicat un fotbal plin de fantezie“, a adaugat Beckenbauer, campion mondial in 1974, ca jucator, si in 1990, ca antrenor. Germanul a mentionat ca, dupa ce au marcat cel de-al treilea gol, englezii au jucat intr-un mod in care puteau invinge orice echipa si si-a exprimat admiratia fata de atacantul Michael Owen care a inscris de trei ori.

„Acum cred ca englezii vor obtine calificarea direct de pe primul loc, iar Germania va trebui sa dispute barajul“, a spus Beckenbauer, care a adaugat ca Anglia ar putea face o impresie buna la Campionatul Mondial din 2002.

Franz Beckenbauer a mai spus ca Rudi Völler trebuie sa ramina in postul de selectioner al reprezentativei Germaniei, chiar daca aceasta ar rata calificarea la Campionatul Mondial din anul 2002: „Sustin ca Rudi ar trebui sa ramina la conducerea tehnica a echipei nationale a Germaniei, indiferent daca aceasta se va califica sau nu la Campionatul Mondial din Coreea de Sud si Japonia. El este cel care poate sa construiasca echipa si va putea sa surmonteze astfel de esecuri. Ar fi stupid sa demolezi prin vorbe un an de truda a lui Völler. Stiu ca el a anuntat ca, in cazul ratarii calificarii la Campionatul Mondial, va demisiona, dar sper sa nu faca acest lucru.“

Beckenbauer a dezaprobat reactiile aparute in presa din Germania dupa infringerea din partida de simbata. „Sa nu uitam ca, in anul 1989, foarte putin a lipsit sa nu ne calificam la Campionatul Mondial si, citeva luni mai tirziu, deveneam campioni mondiali“, a afirmat actualul presedinte al gruparii Bayern München si al Comitetului de organizare a turneului final din anul 2006, care se va disputa in Germania.

Parteneriat intre Le Havre si Liverpool

0

Responsabilii clubului Le Havre au anuntat ca au semnat cu gruparea Liverpool un acord de parteneriat potrivit caruia echipa engleza va putea recruta tineri fotbalisti din cadrul formatiei franceze de divizie secunda.

Doi tineri atacanti francezi ai echipei Le Havre, Anthony Le Tallec si Florent Sinama-Pongolle, se vor alatura in urmatorii doi-trei ani formatiei Liverpool, in schimbul unei sume care nu a fost precizata. Acordul permite clubului Liverpool sa-si creeze in Franta o baza pentru descoperirea si achizitionarea unor noi jucatori.

Actul a fost prezentat presei in prezenta presedintelui gruparii Le Havre, Jean-Pierre Louvel, a directorului general al clubului Liverpool, Rick Parry, si a antrenorului formatiei din Premier League, francezul Gerard Houllier.

Zece medalii pentru craioveni

0

In localitatea Srebenica din Macedonia s-a desfasurat in perioada 31 august – 2 septembrie Campionatul Balcanic la Orientare in probele de scurta distanta, clasica distanta si stafeta. Au participat sportivi din Bulgaria, Iugoslavia, Macedonia, Grecia si Romania. Federatia Romana de Orientare a primit „recomandarea“ sa nu participe la competitii in Macedonia, asa ca tara noastra a fost reprezentata la Campionatul Balcanic doar de sportivii de la CS Universitatea Craiova, toti fiind componenti ai lotului national. Ovidiu Mutiu, Relu Tamas si Mihai Trif nu au participat la competitia din Macedonia, deoarece au fost angrenati, in perioada 24-28 august, la Campionatul European militar, care a avut loc in Lituania. Cei trei sportivi nu s-au intors in timp util in tara, deoarece microbuzul care ii transporta a fost furat.

Despre competitia din Macedonia, antrenorul sectiei de orientare a CS Universitatea Craiova, Emilian Minoiu, a spus: „Daca organizarea Campionatului Balcanic a fost foarte buna in ceea ce priveste programul, cazarea si masa, in schimb partea tehnica a lasat de dorit. A fost pentru prima oara cind, la o competitie internationala la care au participat sportivii nostri, organizatorii au comis greseli de amplasare a posturilor de control. Cea mai afectata sportiva a fost Veronica Minoiu, dubla campioana balcanica anul trecut in Bulgaria, care a avut, atit in proba de clasica distanta, cit si in cea scurta, posturi de control amplasate la 70-80 de metri fata de locul unde ar fi trebuit sa fie. In aceasta situatie, ea nu a obtinut decit o medalie de bronz in proba de scurta distanta.“

Toti sportivii craioveni au urcat pe podiumul de premiere, obtinind zece medalii. Vasile Zete (tineret, proba scurta distanta) – medalie de aur; Paul Brabiescu (seniori, clasica distanta si scurta distanta), Marinela Piringiu (tineret, scurta distanta), stafeta seniori (Ionut Durau, Vasile Zete, Paul Brabiescu) – medalii de argint; Iuliana Rusescu (junioare I, clasica distanta si scurta distanta), Vasile Zete (tineret, clasica distanta), Veronica Minoiu (senioare, scurta distanta) si stafeta senioare (Marinela Piringiu, Iuliana Rusescu, Veronica Minoiu) – medalii de bronz.

De remarcat ca sportivul Paul Brabiescu putea alega la tineret, dar a fost aruncat in intrecerea seniorilor, fiind foarte aproape de a obtine titlul de campion balcanic in proba de clasica distanta. In clasamentul pe natiuni, Romania a ocupat locul trei, fiind depasita de Bulgaria si Macedonia.

Brazilienii il sustin pe Pele

0

Brazilienii il prefera pe fostul fotbalist Pele in functia de presedinte al Confederatiei Braziliene de Fotbal (CBF), in cazul in care Ricardo Teixeira va fi nevoit sa se retraga de la conducerea forului din cauza unor probleme pe care le are cu justitia din Brazilia, se arata intr-un sondaj dat publicitatii zilele trecute.

Potrivit sondajului realizat de grupul de presa brazilian Datafolha, 28 la suta dintre persoanele intervievate l-ar alege pe Pele presedinte al CBF. Pele il devanseaza in sondajul respectiv pe fostul selectioner Mario Zagallo, care este preferat de 18 la suta din cei intervievati, si pe fostul fotbalist Zico.

In cadrul anchetei, fostul jucator Socrates, care a spus ca va candida la presedintia CBF, este preferat numai de noua la suta dintre subiecti. Dintre cei 1.096 de locuitori din Sao Paolo chestionati de Datafolha, 57 la suta considera ca Teixeira este vinovat de frauda fiscala si s-a imbogatit pe cai ilicite.

Comisia de ancheta a Senatului din Brazilia suspecteaza ca Ricado Teixeira este responsabil pentru neregularitatile existente in fotbalul brazilian. Dintre cei intervievati, 61 la suta considera ca Teixeira trebuie demis de la conducerea CBF.

Lewiss il provoaca pe Rahman

0

Pugilistul britanic Lennox Lewis, care a implinit luni 36 de ani, a spus, in cadrul unei conferinte de presa desfasurate la Londra, ca asteapta cu nerabdare meciul cu boxerul american Hasim Rahman pentru a-si recupera titlurile mondiale la categoria grea, versiunile WBC si IBF.

„Hasim nu este decit un campion al momentului. Pur si simplu imi pastreaza centurile. Nu sintem la acelasi nivel. Rahman se crede regele lumii, dar traieste intr-un vis“, a spus Lewis.

Pugilistul britanic a fost invins de Hasim Rahman prin KO in repriza a cincea, intr-un meci desfasurat pe 22 aprilie, la Johannesburg. Lennox Lewis spera sa egaleze performanta lui Mohamed Ali de a cistiga trei titluri mondiale la categoria grea, versiunea WBC.

Hasim Rahman, in virsta de 28 de ani, este de parere ca Lewis nu are nici cea mai mica sansa de a realiza o astfel de performanta. „Am vazut prea multe lucruri pentru a fi deranjat de cele spuse de cineva pe care l-am invins prin KO. Lewis a spus ca se va retrage din box daca va pierde… Si va pierde“, a replicat Rahman.

Un gentleman francez

0

Fundasul francez Laurent Blanc, care a semnat un contract pe un an cu gruparea engleza Manchester United, a fost luni la centrul sportiv de la Appiano Gentile al echipei Inter Milano pentru a-si lua ramas bun de la fostii sai coechipieri. Blanc, campion mondial cu selectionata Frantei in 1998 si european in 2000, a scris pe tabla unde se fac de obicei schemele de joc: „La revedere si noroc. Sinteti pe calea cea buna“.

Laurent Blanc, care are 35 de ani, a fost selectionat de 97 de ori in prima reprezentativa a Frantei, din care s-a retras dupa Euro 2000. Fundasul francez a pierdut locul de titular in formatia Inter Milano la inceputul acestui sezon si s-a transferat la Manchester United, unde il va inlocui pe olandezul Jaap Stam, achizitionat de Lazio Roma.

La Compania Nationala a Huilei s-a dat armata jos din pod

0

Fostul director al CNH, Gheorghe Cioara, a fost destituit din functie in urma analizarii de catre guvern a raportului privind accidentul produs la Mina Vulcan in data de 7 august si soldat cu decesul a 14 mineri.

Ministrul industriei si resurselor, Dan Ioan Popescu, l-a numit pe Octavian Ciobanu, un fost general de armata, de profesie inginer chimist, in functia de director general al Companiei Nationale a Huilei (CNH). Noul director are la dispozitie trei luni pentru „a face ordine“ in CNH, a afirmat Dan Ioan Popescu, care a precizat ca la sfirsitul anului va fi organizat un concurs pentru ocuparea postului de director general al companiei. Toti cei care se vor inscrie la concurs trebuie sa prezinte si un plan de restructurare a companiei pe o perioada de trei ani.

Pentru inceput, Octavian Ciobanu a sistat toate contractele pe care compania le avea cu furnizorii de piese de schimb si echipamente de protectie si a cerut toate evidentele contabile ale companiei, pentru a vedea care este situatia financiara a acesteia. Dan Ioan Popescu spune ca va solicita reactivarea Decretului 400 prin care angajatilor le era interzis sa consume alcool la locul de munca sau sa se prezinte la serviciu dupa ce au consumat alcool. Aceasta solicitare este motivata de faptul ca medicii legisti au constatat ca sase dintre cei 14 mineri care au murit in explozia de la Vulcan au avut alcoolemii cuprinse intre 0,2 si 0,85 la mie.

14 dosare privind prejudicierea companiei

Politia are in cercetare 14 dosare privind prejudicierea Companiei Nationale a Huilei din Petrosani, a anuntat secretarul de stat in Ministerul de Interne, Toma Zaharia. Acesta a confirmat ca sint verificate de politie si firmele la care este actionar prefectul de Hunedoara, Aurel Serafinceanu, insa a spus ca aceste societati nu fac obiectul vreunuia dintre cele 14 dosare mentionate. Toma Zaharia a estimat ca CNH a fost prejudiciata, in fiecare din cele 14 cazuri, cu cel putin un miliard de lei. El a mentionat ca ancheta va fi de lunga durata, rezultatele ei urmind sa fie facute publice doar la finalizarea cercetarilor.

Politia cerceteaza firmele prefectului de Hunedoara

Prefectul de Hunedoara a fost acuzat in presa ca firmele sale ar fi facut afaceri in defavoarea CNH. El a sustinut ca „totul este o gluma, intrucit firme care au 1.000 de angajati si hale de productie care se intind pe 30 de hectare nu pot sa faca parte din categoria firmelor capusa“.

Seful Politiei Municipale Petrosani si adjunctul inspectorului sef al IJP Hunedoara au fost demisi

Seful Politiei Municipale Petrosani, colonelul Ion Dobre, a fost demis din functie din cauza rezultatelor slabe in activitate. In locul sau a fost numit maiorul Nicolae Florin, care pina acum a indeplinit functia de comandant al Politiei Vulcan. De asemenea, a fost demis si adjunctul inspectorului sef al IJP Hunedoara, colonelul Ioan David, care a fost anterior seful Politiei Petrosani. Ioan David fusese desemnat de ministrul de interne, Ioan Rus, sa coordoneze intreaga activitatea a politiei din Valea Jiului.