12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBianca Andreescu, desemnată Sportiva anului în Canada

Bianca Andreescu, desemnată Sportiva anului în Canada

Bianca Andreescu a fost desemnată Sportiva anului în Canada, o premieră pentru o jucătoare de tenis, informează AFP.

Sportiva de 19 ani este revelaţia acestui sezon în circuitul profesionist feminin. Ea a devenit în septembrie prima reprezentată a Canadei care a câştigat un titlu de Mare Şlem la individual, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finala US Open.

Jucătoarea de origine română a câştigat anterior, în luna august, cel mai important turneu canadian, Rogers Cup de la Toronto. Era o performanţă pe care nicio altă canadiancă nu o mai reuşise din anul 1969.

„Sunt atât de recunoscătoare pentru acest trofeu! Nu mă aşteptam să-l primesc. Faptul că sunt prima jucătoare de tenis care îl câştigă este şi mai suprarealist“, a declarat Andreescu.

Ea a încheiat anul pe locul 5 în clasamentul WTA.

„Sunt nerăbdătoare să ştiu ce îmi va aduce 2020. Şi sunt întotdeauna mândră să reprezint Canada la cel mai înalt nivel“, a adăugat ea.

Bianca Andreescu a fost desemnată în unanimitate Sportiva anului în Canada. Juriul a fost compus din 30 de ziarişti sportivi.

Citeşte şi: Despre dans, cu Alina Popa şi Levi Cosma Lennon, la „Repriza de Sud“ (AUDIO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS