11.4 C
Craiova
luni, 6 mai, 2024
Știri de ultima orăSportHandbalSCMU Craiova - Brăila 29-29 / Arbitrii au făcut praf meciul din Bănie, Craiova ratează victoria

SCMU Craiova – Brăila 29-29 / Arbitrii au făcut praf meciul din Bănie, Craiova ratează victoria

SCMU Craiova a avut parte de un debut cu totul nebun pe teren propriu în noul sezon al Ligii Florilor. Handbalistele oltene au remizat în propriul fief cu Dunărea Brăila, scor 29-29, la capătul unui meci cu de toate, inclusiv cu multe reproșuri la adresa arbitrilor. Trupa lui Burcea a scăpat din mână o victorie care părea să vină fără doar și poate pe parcursul meciului și astfel este nevoită să se mulțumească doar cu un punct. Disputa din Sala Polivalentă a contat pentru etapa a 2-a.

La conducere până în minutul 59

Prima parte a meciului sau cel puțin primele 20 de minute au fost extrem de echilibrate. Cele două formații au mers cap la cap o bună perioadă de timp, mai exact până la scorul de 10-10. Atunci a fost momentul în care SCMU a luat avans pe tabelă și s-a distanțat ușor. S-a ajuns la un moment dat la 16-12 pentru gazde, dar, cu ajutorul subtil primit și din partea arbitrilor, brăilencele au venit la un singur punct în spatele adversarelor la intrarea la cabine.

Craiova a revenit cu multă încredere de la vestiare și a marcat repede primul gol al reprizei, în primele secunde. Imediat, în scurtul timp care a urmat, gruparea craioveană a luat avans ușor-ușor și a ajuns să aibă chiar și șase goluri peste Brăila, 23-17. Pe final, însă, ceva s-a întâmplat cu jocul fetelor lui Burcea. Crezându-se posibil deja învingătoare, handbalistele Craiovei au început să greșească pe fondul lipsei de concentrare, iar vizitatoarele au profitat din plin. Treptat, scorul s-a strâns, iar cu un minut înainte de final tabela indica 29-27.

Totul părea închis, dar s-au produs câteva greșeli letale, care au fost speculate perfect de jucătoarele din Brăila. S-a ajuns la un incredibil 29-29, moment în care Katarina Krpez a fost personajul principal al unui nou scandal „monstru“ cu arbitrii. Aceasta a fost faultată dur pe aruncare în ultimele secunde, iar totul a degenerat pe parchetul Sălii Polivalente. În cele din urmă, decizia a fost una nesemnificativă, iar meciul s-a închis cu un rezultat de egalitate.

Viciere de rezultat sau nu?

La cum au decurs lucrurile în acest duel, inevitabil apare întrebarea dacă arbitrii întâlnirii au contribuit decisiv la remiza înregistrată și la revenirea Brăilei în joc. Pe lângă multele eliminări consecutive din tabăra Craiovei, cei doi centrali ai disputei din Bănie s-au „evidențiat“ negativ în două momente cruciale ale jocului. Cu cinci minute înainte de pauza mare, la scorul de 16-12 în favoarea trupei lui Bogdan Burcea și pe un fuleu de încredere al oltencelor, echipa Brăilei a fost băgată în meci în doar câteva clipe. Două eliminări consecutive au fost suficiente ca scorul să se strângă, oaspetele să puncteze pe contraatac și să se apropie la un singur gol. Mai mult de atât, în ultima secundă a primei părți a fost anulat și un gol al Craiovei, pe motiv că timpul regulamentar s-ar fi scurs.

În repriza a doua, când nivelul de arbitraj părea să fie ceva mai bun, cei doi centrali au dat, din nou, cu „bâta-n baltă“! În ultimele secunde, când scorul era 29-29, Katarina Krpez a fost faultată grosolan de o jucătoare adversă, iar „fluierașii“ au acordat o simplă lovitură liberă, cu zid în față. Au apărut din nou discuții, contraziceri între oficialii jocului și cei ai clubului craiovean, în timp ce Bogdan Burcea a luat încă o dată foc pe margine. În cele din urmă, decizia s-a menținut, iar tabela a rămas nemodificată.

SCMU Craiova rămâne cu un gust amar după acest prim joc din Sala Polivalentă și nu numai din prisma faptului că s-au făcut câteva erori decisive pe final de meci, ci și pentru că a fost nevoită să lupte și împotriva arbitrilor și a deciziilor cel puțin bizare ale acestora!

Citește și: Victoria carierei de la US Open! Sorana Cîrstea a „îngenuncheat-o“ pe Rîbakina

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS