În Craiova, fericirea nu s-a terminat odată cu fluierul final al meciului cu Universitatea Cluj. Nici după noaptea albă de pe „Ion Oblemenco”. Nici după petrecerea care a ținut până dimineață la Prajba. Pentru că atunci când un oraș așteaptă 35 de ani un asemenea moment, o singură noapte nu mai este suficientă pentru bucurie.
Luni, Craiova s-a trezit obosită, răgușită și fără voce. Dar fericită. Atât de fericită încât nimeni nu voia ca sărbătoarea să se termine. Și poate tocmai de aceea, încă de la primele ore ale după-amiezii, oamenii au început din nou să iasă pe străzi îmbrăcați în alb și albastru, cu steaguri, fulare și telefoanele pregătite să păstreze pentru totdeauna imaginile unei zile pe care orașul nu o va mai uita niciodată.
Craiova a ieșit în stradă pentru campionii ei
Totul a început la baza de pregătire „Ilie Balaci”, locul din care campionii au pornit spre întâlnirea cu orașul care îi iubise necondiționat în toți acești ani. Jucătorii și întreg stafful au urcat într-un autobuz supraetajat, fără acoperiș, exact ca în marile parade ale echipelor uriașe ale Europei. Doar că de data aceasta nu era Manchester, Madrid sau Milano. Era Craiova. Și pentru olteni, nimic pe lume nu conta mai mult.
Autobuzul alb-albastru a început să înainteze încet prin oraș, iar în urma lui s-a format imediat un fluviu uman. Sute de oameni mergeau pe jos lângă autocar, alergau după el, cântau și scandau numele favoriților. Alții îl însoțeau cu mașinile, claxonând fără oprire și fluturând steaguri pe geamuri.
Pe oriunde treceau campionii, Craiova se oprea în loc. Oamenii ieșeau pe trotuare, pe balcoane, la ferestre. Șoferii își abandonau pentru câteva minute mașinile în trafic doar ca să filmeze și să aplaude. Coloane uriașe se formau în oraș, dar nimeni nu era nervos. Nimeni nu se grăbea nicăieri. Pentru că în ziua aceea exista un singur lucru important: Universitatea Craiova.
Momentul în care centrul Craiovei a devenit o „inimă alb-albastră“
Adevărata explozie de emoție a venit în momentul în care autocarul campionilor a ajuns în Piața Mihai Viteazul. Acolo, peste 15.000 de suflete alb-albastre îi așteptau pe eroii unei generații care a readus titlul în Bănie după 35 de ani. Piața devenise neîncăpătoare. Era o mare de oameni, steaguri, torțe și lacrimi. Nu aveai loc să arunci un ac. Craiova întreagă părea că se strânsese acolo pentru a-și îmbrățișa campionii.
Când jucătorii au coborât din autobuz și s-au pierdut printre suporteri, granița dintre echipă și oraș a dispărut complet. Nu mai existau fotbaliști și fani. Exista doar Craiova. Au urcat apoi pe scena amplasată în centrul orașului, iar ceea ce a urmat a semănat mai mult cu o descărcare colectivă de suflet decât cu o simplă sărbătoare. Peluza Nord Craiova a cântat fără oprire, iar mii de oameni au scandat la unison imnurile Științei și cântecele care au ținut vie dragostea pentru acest club în cei 35 de ani de așteptare.
„1, 2, 3, 4, Cupa și campionatu’!” a răsunat minute în șir peste centrul Craiovei, într-un cor uriaș care făcea să vibreze tot orașul. Jucătorii dansau, cântau și filmau cu telefoanele lor imaginile pe care probabil nici ei nu credeau că le vor trăi vreodată.
Lacrimi, îmbrățișări și promisiunea unei nopți care nu se va uita niciodată
Într-un final, microfonul a ajuns la oamenii care au construit această performanță. Sorin Cârțu, simbolul absolut al Științei, a vorbit cu vocea apăsată de emoție despre ceea ce înseamnă acest titlu pentru Craiova. Mario Felgueiras și Filipe Coelho au privit spre marea alb-albastră din fața lor aproape fără cuvinte, copleșiți de ceea ce trăiau. Și poate că acela a fost momentul în care toată lumea a înțeles cu adevărat ce s-a întâmplat în aceste zile la Craiova.
Nu a fost doar despre un trofeu. Nu a fost doar despre fotbal. A fost despre un oraș care a continuat să creadă atunci când nimeni din afară nu mai credea pentru el. A fost despre generații întregi care au mers pe stadion cu speranța că într-o zi vor mai apuca să vadă Craiova campioană, despre oameni care au crescut ascultând povești despre Știința și care acum, în sfârșit, aveau propria lor poveste de spus.
Iar în acea seară din Piața Mihai Viteazul, Craiova nu doar că și-a sărbătorit campionii, ci și-a sărbătorit fericirea regăsită!
