17 C
Craiova
sâmbătă, 5 octombrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova – Oțelul Galați 0-0 | Prea mult ghinion!

Universitatea Craiova – Oțelul Galați 0-0 | Prea mult ghinion!

Universitatea Craiova şi Oţelul Galaţi au încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susţinută luni seară, pe stadionul „Ion Oblemenco” (11.826 spectatori), din cadrul etapei a 2-a din Superligă. A fost un meci dominat de Ştiinţa, cu trei bare şi multe ocazii clare, dar şi cu momente lipsite de inspiraţie şi chiar de neputinţă. Asta în faţa unei echipe modeste, care s-a apărat bine şi chiar a pus probleme în trei rânduri.

Alb-albaștrii au fost la un pas de deschiderea scorului prin Andrei Ivan, al cărui șut de la 16 metri a nimerit bara din stânga (’15).

După o ocazie uriașă irosită de Ivan (’39), Știința a mai avut o bară, Căpățînă fiind ghinionistul (’41). Şi Mitriţă a lovit transversala dintr-o lovitură liberă (’45+1), astfel că repriza secundă se anunţa şi mai disputată.

Aşa a şi fost! Craiova a presat continuu şi a pus în pericol poarta lui Stoian prin Markovic (’52, ’85) şi Mitriţă, ultimul ratând incredibil de două ori (’70, ’81). Atacurile furibunde ale Ştiinţei au fost la un pas să fie taxate de moldoveni pe contraatac, dar Popică a păstrat poarta intactă până la final.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Borța (’46, Creţu), Zajkov (’83, Badelj), R. Silva (’76, Mateiu), Bancu – Căpățînă, Screciu – Ișfan (’46, Markovic), Danciu (’76, Trică), Mitriță – Ivan. Antrenor: Eugen Neagoe.

Oțelul Galați: Stoian – Zhelev (’62, A. Rus), Yabre, Ghiocel (’62, Zivulic), Panait – Varela – Cisotti, T. Silva – Al. Pop (’74, Neagu), Fatai (’68, I. Dimitrov), Bodișteanu (’62, Frederic). Antrenor: Dorinel Munteanu.

Cartonașe galbene: Borța ’14, Căpățînă ’31, Mitriţă ’90+5 / Zhelev ’45, Cisotti ’50, Stoian ’90+3.
Au arbitrat: Ovidiu Hațegan – Mircea Grigoriu, Ciprian Danșa; Mircea Ardelean.
VAR: Radu Petrescu, Vlad Bîrleanu.
Observatori: Augustus Constantin (CCA), Paul Mincu (LPF).

În etapa viitoare, Universitatea Craiova se va deplasa în Ardeal, pentru disputa cu CFR Cluj din 30 iulie, de la ora 21.30.
La rândul său, Oțelul va juca la Galați cu FCSB – 29 iulie, ora 21.30.

Superliga, etapa a 2-a:

Vineri, 21 iulie: Sepsi Sf. Gheorghe – FCU Craiova 1-0, UTA Arad – CFR Cluj 1-3.
Sâmbătă, 22 iulie: Farul Constanța – FC Voluntari 4-1, FCSB – Dinamo 2-1.
Duminică, 23 iulie: Poli Iași – FC Hermannstadt 1-3, U Cluj – Rapid 0-3.
Luni, 24 iulie: FC Botoșani – Petrolul Ploiești 1-1, Universitatea Craiova – Oțelul Galați 0-0.

Clasament:

Citește și: Jucătorii lui ACSO Filiaşi, munciţi bine de Victor Naicu şi al său staff (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS