13.4 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga Campionilor | Carlo Ancelotti: „Real Madrid ştie să-şi păstreze sângele rece“

Liga Campionilor | Carlo Ancelotti: „Real Madrid ştie să-şi păstreze sângele rece“

Carlo Ancelotti, antrenorul campioanei Europei, Real Madrid, a fost mândru de elevii săi pentru că şi-au păstrat „sângele rece“ în partida de pe „Anfield“. „Galacticii“ au câștigat cu 5-2 disputa cu Liverpool, din manșa tur a optimilor Ligii Campionilor, după ce au fost conduși cu 2-0 după primul sfert de oră de joc.

„Am suferit foarte mult la început. Nu putem începe meciurile astfel. Din fericire, această echipă ştie să-şi păstreze sângele rece. Am fost foarte eficienţi în atac şi de fiecare dată când am reuşit să scăpăm de presiunea celor de la Liverpool am reuşit să ne creăm ocazii. Rodrygo, Vinicius şi Karim (Benzema – n.r.) au fost foarte ageri şi concentraţi în această seară“, a declarat Ancelotti.

„Am încercat să jucăm diferit faţă de finala de anul trecut. Asta pentru că este o întâlnire tur-retur şi era important să marcăm aici. Aşa că am mizat pe faptul că vom fi ameninţători în ofensivă. Suntem foarte fericiţi că am câştigat aşa de clar aici, cu o prestaţie care arată că jocul echipei se îmbunătăţeşte“, a adăugat tehnicianul italian.

Întrebat la ce s-a gândit în momentul în care Liverpool conducea cu 2-0 după 14 minute, Ancelotti a răspuns: „M-am gândit la meciul (tur) cu Manchester City din semifinala de anul trecut. Am fost conduşi după 14 minute de această dată, faţă de 11 minute (cu City), deci lucrurile s-au îmbunătăţit“.

Jurgen Klopp: „Slavă Domnului că nu jucăm cu Real Madrid în fiecare săptămână“

De partea cealaltă, tehnicianul lui Liverpool, Jurgen Klopp, a fost tare dejamăgit de cele petrecute.

„Debutul de meci a fost excelent. A fost exact cum ne-am dorit, cum vrem să jucăm. Le-am pus probleme pe tot terenul. Am citit bine jocul. A fost un start super intensiv. Am condus cu 2-0. Cred că toată prima repriză a fost bună, în afara golurilor încasate. Apoi am devenit mai pasivi. Nu am mai stat aşa cum trebuia pe teren şi nu am mai presat când trebuia. Dacă devii pasiv împotriva acestei echipe, eşti pedepsit. (…) Totul a fost foarte evident. Le-am făcut cadou toate cele cinci goluri, ne puteam descurca mai bine la toate dintre ele.

În repriza secundă a fost meciul pe care şi-l dorea Real Madrid, ideal pentru ei. Real te pedepseşte de fiecare dată, nu te iartă. Am jucat la fel şi în alte meciuri. Nu trebuie să ne apărăm cu toţi rivalii noştri, ca şi cum am juca împotriva lui Real Madrid. Este una dintre cele mai bune echipe din lume şi, slavă Domnului, nu trebuie să jucăm împotriva lor în fiecare săptămână. Este foarte greu să te aperi împotriva lor“, a declarat Klopp, citat de Agerpres.

„Poate că unii oameni cred că asta ne poate răni. Este doar un rezultat, o înfrângere şi trebuie să înveţi din asta. Am intrat bine în joc, am dat cea mai bună versiune a noastră din acest sezon şi vrem să o facem din nou. Nu putem permite ca acest lucru să ne afecteze restul sezonului. Trebuie să luăm partea pozitivă din acest meci. Un 2-5 poate face rău, dar vreau să scot în evidenţă ceea ce a fost pozitiv“, a completat tehnicianul „cormoranilor“.

Real Madrid – Liverpool este programat pe 15 martie, de la ora 22.00, pe stadionul „Santiago Bernabeu“ din capitala Spaniei.

Citește și: Liga Campionilor | Ce meci! Liverpool, umilită de Real Madrid pe „Anfield“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS