11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova – Sepsi 2-2 | Nu ne-am temut degeaba! Ştiinţa a clacat spre final

Universitatea Craiova – Sepsi 2-2 | Nu ne-am temut degeaba! Ştiinţa a clacat spre final

Universitatea Craiova a remizat, scor 2-2, în partida susținută vineri seară, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în fața formației Sepsi Sf. Gheorghe. Disputa din Bănie a avut o asistenţă bună, 11.740 de spectatori, şi a contat pentru prima etapă a ediției 2022-2023 din Superligă.

De această dată, „ambasadorul” Științei a fost Nicolae Negrilă.

De menționat că acesta a fost ultimul joc al lui Mirko Pigliacelli în tricoul alb-albastru, el transferându-se la US Palermo.

În schimb a fost primul meci pentru antrenorul Laszlo Balint pe banca grupării din Bănie şi pentru fundaşul Ivan Martic, revenit din Elveţia. A fost totodată și primul duel în care Ștefan Baiaram a purtat numărul 10.

Gustavo, primul marcator al Ştiinţei din noul sezon

Știința a deschis scorul prin Gustavo, care a reluat cu capul, de la 6 metri, o centrare a lui Ivan (’29, 1-0). De menţionat faptul că „Gusti” intrase de doar 3 minute, el înlocuindu-l pe Roguljic, accidentat. Ante a părăsit pe targă terenul şi a fost transportat la spital pentru investigaţii.

Alb-albaştrii şi-au mărit avantajul tot datorită brazilianului. De data aceasta, Gustavo l-a executat pe Niczuly cu un şut de la 15 metri, după un assist al lui Koljic şi o acţiune purtată de Ivan (’59, 2-0).

Defensiva a scârţâit şi două puncte au „fugit”

Covăsnenii au redus din diferenţă prin Damascan, care, nemarcat în faţa porţii, a reluat lângă bara din dreapta a porţii o minge primită de la Dimitrov (’73, 2-1).

Oaspeţii au egalat după o fază confuză, prin Păun, golul fiind validat după ce arbitrul Petrescu a solicitat VAR-ul (’87, 2-2). După ce a revăzut faza pe monitor, centralul i-a arătat cartonaşul roşu lui Mateiu (’89).

Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpățînă (’84, Martic), Papp, Screciu, Vătăjelu – Crețu, Mateiu – Roguljic (’26, Gustavo), Baiaram (’72, Nistor), Ivan – Koljic (’72, Markovic). Antrenor: Laszlo Balint.

Sepsi: Niczuly – Ninaj (’62, Rondon), Bălașa, Mitrea, Dumitrescu (’82, Ispas) – Dimitrov, N. Păun, Ștefănescu, I. Gheorghe (’69, Rodriguez) – Bărbuț (’46, Golofca), Tudorie (’69, Damascan). Antrenor: Cristiano Bergodi.

Cartonașe galbene: Baiaram ’33, Papp ’63, Pigliacelli ’65 / Bărbuț ’44, Mitrea ’65, Dumitrescu ’65.
Cartonaş roşu: Mateiu ’89.

Au arbitrat: Radu Petrescu – Radu Ghinguleac, Mircea Grigoriu; Bogdan Dumitrache.
VAR: Andrei Chivulete, Andrei Constantinescu.

Observatori: Irina Mîrț (CCA), Imilian Șerbănică (LPF).

Superliga, etapa 1:

Vineri, 15 iulie:
AFC Hermannstadt – CS Mioveni 3-0 (D. Paraschiv ’28, Alhassan ’62, ’67),
Universitatea Craiova – Sepsi 2-2 (Gustavo ’29, ’59 / Damascan ’73, Păun ’83).

Sâmbătă, 16 iulie:
ora 18.30: FC Argeş – UTA Arad
ora 21.30: CFR Cluj – Rapid

Duminică, 17 iulie:
ora 18.30: Farul Constanţa – FCU
ora 21.30: FCSB – Universitatea Cluj

Luni, 18 iulie:
ora 18.30: FC Botoșani – Chindia Târgoviște
ora 21.30: Petrolul – FC Voluntari

Citește și: Bogdan Lobonţ a încheiat contractul cu FRF

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS