8.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalPigliacelli: „Mă bucur din suflet că sunt de atâţia ani la Universitatea Craiova“

Pigliacelli: „Mă bucur din suflet că sunt de atâţia ani la Universitatea Craiova“

-

Sărbătoritul zilei din echipa Universităţii Craiova este Mirko Pigliacelli, cel care, de curând, a împlinit patru ani în tricoul alb-albastru. Acesta a vorbit în cadrul unui interviu despre cantonamentul din Austria şi a mărturisit că a fost surprins de prezenţa fanilor la amicalul cu Qarabag.

„Mă simt excelent astăzi, am fost deja cu colegii de dimineaţă la antrenament şi chiar dacă ne aşteaptă o zi plină, sunt sigur că va fi una excelentă. Nu am o dorinţă specială. Mă bucur că am avut meci, iar acum ne relaxăm. Mă bucur din suflet că sunt de atâţia ani la Universitatea Craiova. Au fost multe faze şi amintiri frumoase, nu pot alege una, dar de fiecare dată când jucăm în „vulcanul“ de pe Oblemenco mă simt bine.

Au fost două teste foarte bune cu Arminia şi Qarabag. Chiar suntem un pic obosiţi, pentru că la antrenamente muncim pe brânci. Am jucat cu două echipe de nivel ridicat, dar sunt multe de îmbunătăţit în continuare. Mister ne arată ideile lui, iar noi încercăm să le punem în practică. Sincer, nu mă aşteptam să avem suporteri şi aici, dar în Craiova se iubeşte fotbalul şi le mulţumim pentru prezenţă. Când vezi un suporter că vine la tine pentru o poză, pentru un autograf, nu ai cum să-l ignori, pentru că satisfacţia este la cote maxime“, a spus Mirko Pigliacelli.

Obiective clare pentru noul sezon

Mirko a vorbit, totodată, şi despre duelul cu Vllaznia, din Conference League, dar şi despre obiectivul echipei din noul sezon.

„Un meci european este mereu unul complicat. Şi Vllaznia vrea să continue mai departe în competiţie, deci vom avea o dublă grea. Prima dată jucăm acolo şi trebuie să jucăm la capacitate maximă, pentru că avem un obiectiv în acest sezon şi vrem să-l îndeplinim. Obiectivul nostru principal este să demonstrăm că ne putem lupta la campionat“, a adăugat portarul Ştiinţei.

Citeşte şi: „U“ Craiova și-a stabilit un al patrulea amical în Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:29

(VIDEO) Un monument istoric, cuprins de flăcări în Râmnicu...

UPDATE: În incendiu a ars pe lângă catapeteasma datând...

ȘTIRI GdS