13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLaszlo Balint, favorit să o preia pe Universitatea Craiova

Laszlo Balint, favorit să o preia pe Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a ajuns la un acord cu Laurențiu Reghecampf să rezilieze contractul. Oficialii olteni par să se fi orientat către Laszlo Balint să preia echipa, deși favorit era Mirel Rădoi, care ar fi în tratative avansate cu o echipă din țările arabe.

Conform Fanatik, Universitatea Craiova și Laszlo Balint, tehnician care nu are o carte de vizită impresionantă, ar parafa luni dimineață contractul.

„Gyuszi“, cum este alintat de prieteni, a mai antrenat echipele Unirea Tărlungeni, FC Brașov, Academica Clinceni, ASA Târgu Mureș, Csikszereda, Sportul Snagov, Metaloglobus București și UTA Arad.

Nici ca fotbalist nu rupt gura târgului, el jucând fundaș central și fundaș dreapta. El a îmbrăcat tricourile formațiilor Rapid Energia Brașov, Romradiatoare Brașov, FC Brașov, CFR Cluj, UTA Arad, Unirea Urziceni, Diosgyori VTK și Unirea Tărlungeni.

Laszlo Balint are 43 de ani și este născut în Brașov.

Citește și: „Leii“ au revenit în Bănie și sunt gata să demareze pregătirile – GdS

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS