24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalMitriţă, eroul lui PAOK! „Piticul atomic“ şi-a dus echipa în semifinalele Cupei (GALERIE FOTO)

Mitriţă, eroul lui PAOK! „Piticul atomic“ şi-a dus echipa în semifinalele Cupei (GALERIE FOTO)

Internaţionalul român Alexandru Mitriţă a marcat golul prin care PAOK Salonic s-a calificat în semifinalele Cupei Greciei, după ce a învins-o pe AEK Atena cu scorul de 2-1, miercuri seara, în deplasare, în manşa secundă a sferturilor de finală. Meciul de pe stadionul „Spiros Louis“ din Atena s-a desfăşurat fără spectatori. În tur, scorul a fost egal, 0-0.

AEK a deschis scorul prin portughezul Andre Simoes (’83).

„Piticul“ a destabilizat apărarea lui AEK

Intrat pe teren în minutul 64, fostul fotbalist al Universităţii Craiova a avut o evoluţie fantastică. El a contribuit la golul egalizator reuşit de slovenul Jasmin Kurtic în minutele adiţionale (’90+5), iniţiind o acţiune periculoasă pe partea stângă.
„Piticul atomic“ a decis apoi calificarea după o acţiune ce a fost văzută de multe ori pe „Ion Oblemenco“. A făcut un dribling scurt, apoi a şutat puternic, cu efect, plasând mingea lângă bara din dreapta porţii (’90+7). Golul vine la o zi distanţă după ce a împlinit 27 de ani.

După reuşita de „aur“, fotbalistul craiovean s-a oprit în braţele lui Răzvan Lucescu, la marginea terenului de joc, fiind felicitat de întreaga echipă.
Mitriţă a devenit eroul formaţiei din Salonic, dar în acelaşi timp şi-a răzbunat şi fosta echipă, Universitatea Craiova. Spunem asta pentru că Ştiinţa a fost eliminată de AEK Atena, în urmă cu trei sezoane, în turul 3 preliminar al Europa League.

Este a doua revenire incredibilă a trupei lui Răzvan Lucescu în decurs de câteva zile într-un derbi. PAOK a fost condusă cu 1-0 şi de Panathinaikos, în campionat, în week-end-ul trecut, iar remontada s-a produs atunci în ultimul sfert de oră pe „Toumba”. Mitriţă fusese introdus tot în minutul 65 şi atunci, în locul aceluiaşi Tsingaras.

Mitriţă: „Nu a fost numai meritul meu“

La finalul partidei, Alex Mitriţă a subliniat ideea de unitate.
„Golul lui Kurtic a fost foarte frumos, dar al meu a fost mai important. Nu a fost numai meritul meu. Cei care au intrat pe parcurs au adus prospețime și de aceea echipa nu stă numai în primul 11. Nu vă spun ce instrucțiuni mi-a dat Mister, dar aţi putut constata ce s-a întâmplat pe teren“, a declarat Alex Mitriţă.

Reamintim că Alex Mitriţă este împrumutat de PAOK Salonic de la campioana MLS, FC New York City. „Piticul atomic“ are 3 goluri marcate în acest sezon pentru PAOK: unul în campionat, unul în Europa Conference League şi acum unul în Cupă. El şi-a trecut în cont şi 2 pase decisive în cele 19 prezenţe pentru echipa antrenată de Răzvan Lucescu.

În penultimul act (în dublă manşă), PAOK o va întâlni pe campioana en titre, Olympiakos Pireu. Se reeditează practic finala de anul trecut, câştigată cu 2-1 de PAOK.

Bucuria lui Alex Mitriţă, în imagini:

Citeşte şi: Dinamo – „U“ Craiova / Reghecampf: „Trebuie să fim foarte concentraţi şi să câştigăm“ (VIDEO)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS