10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / LPF a prezentat echipa etapei a 5-a. Vezi cel mai bun unsprezece!

Liga 1 / LPF a prezentat echipa etapei a 5-a. Vezi cel mai bun unsprezece!

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat astăzi echipa etapei a 5-a din Liga 1. Aşa cum era de aşteptat, rezultatele slabe înregistrate de Universitatea Craiova şi FCU Craiova au făcut ca în unsprezecele forului să nu se regăsească niciun fotbalist din Bănie.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a 5-a:

PORTAR:

Florin Iacob (UTA / 27 de ani)
A închis foarte bine poarta şi în acest meci. Este un portar experimentat, care dă siguranţă echipei.

FUNDAŞI:

Claudiu Belu-Iordache (Rapid / 27 de ani)
A făcut cel mai bun meci din acest sezon, controlând perfect flancul drept.

Cristian Săpunaru (Rapid / 37 de ani)
A fost liderul care şi-a condus echipa spre succes în derbi. Este un exemplu pentru tinerii fotbalişti din Liga 1.

Grigore Turda (FC Argeş / 24 de ani)
Pe lângă evoluţia ireproşabilă din defensivă, a înscris şi golul care a adus liniştea în tabăra piteştenilor.

Junior Morais (Rapid / 35 de ani)
A depus un efort fantastic pe toată durata derbiului, reuşind să acopere perfect ambele faze de joc.

MIJLOCAŞI:

Liviu Antal (UTA / 32 de ani)
Introdus pe teren în ultima jumătate de oră, a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din acest început de sezon. A fost a 45-a reuşită din contul său pe prima scenă.

Jonathan Rodriguez (CFR Cluj / 31 de ani)
A dominat centrul terenului. A făcut cel mai bun meci în tricoul clujenilor.

Malcom Edjouma (FC Botoşani / 24 de ani)
A făcut faza din care moldovenii au marcat singurul gol al meciului de la Mediaş. Este un jucător care merită o atenţie deosebită, evoluţiile sale fiind tot mai bune.

Cristi Dumitru (FC Argeş / 19 ani)
Revenit la Piteşti, a înscris un gol şi a fost printre cei mai buni de pe teren.

ATACANŢI:

Bogdan Rusu (CS Mioveni / 31 de ani)
A marcat golul care i-a dus Mioveniului a doua victorie la rând pe teren advers. Graţie reuşitei sale, argeşenii au urcat până pe locul 10.

Adam Nemec (FC Voluntari / 35 de ani)
A marcat singurul gol al meciului cu Academica. A fost a 22-a reuşită pe prima scenă din România pentru jucătorul slovac.

ANTRENORUL ETAPEI:

Marius Croitoru (FC Botoşani / 40 de ani)
Continuă să facă minuni pe banca Botoşaniului, asta chiar dacă lotul s-a schimbat mult şi în această vară. Remarcabil faptul că păstrează stilul ofensiv, un stil plăcut oricărui microbist.

Liga 1, etapa 5

Vineri, 13 august: FC Voluntari – Academica Clinceni 1-0, CFR Cluj – Farul Constanţa 1-0.
Sâmbătă, 14 august: FCU Craiova – Chindia Târgoviște 0-0, UTA Arad – Universitatea Craiova 1-0.
Duminică, 15 august: Sepsi – FC Argeş 0-2, Rapid – FCSB 1-0.
Luni, 16 august: Gaz Metan Mediaş – FC Botoșani 0-1, Dinamo – CS Mioveni 0-1.

Clasament:
1.CFR Cluj 15 puncte (golaveraj 8-3)
2.Rapid 13 (5-0)
3.Botoşani 13 (6-2)
4.FCSB 8 (7-4)
5.Farul 8 (3-1)
6.UTA 8 (4-3)
7.FCU 7 (6-6)
8.Dinamo 6 (6-6)
9.„U“ Craiova 6 (6-7)
10.Mioveni 6 (3-5)
11.Voluntari 6 (5-8)
12.Chindia 5 (2-3)
13.Argeş 4 (4-5)
14.Sepsi 4 (4-6)
15.Mediaş 4 (4-7)
16.Clinceni 0 (3-10)

Etapa viitoare:

Vineri, 20 august – ora 18.30: Chindia Târgoviște – Academica Clinceni, ora 21.30: Farul – Dinamo.
Sâmbătă, 21 august – ora 18.30: Universitatea Craiova – Gaz Metan Mediaş, ora 21.30: FC Argeş – CFR Cluj.
Duminică, 22 august – ora 18.30: UTA Arad – FC Voluntari, ora 21.30: FC Botoșani – Rapid.
Luni, 23 august – ora 18.30: CS Mioveni – FCU Craiova, ora 21.30: FCSB – Sepsi.

Citeşte şi: Alexandru Cicâldău a debutat cu gol la Galatasaray

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS