12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalJuventus, calificare fără emoţii în semifinalele Cupei Italiei

Juventus, calificare fără emoţii în semifinalele Cupei Italiei

Juventus Torino, cu fundaşul român Radu Drăguşin integralist, s-a calificat miercuri seara în semifinalele Cupei Italiei. Campioana Italiei a învins, cu scorul de 4-0, formaţia SPAL Ferrara, ultima reprezentată a ligii secunde rămasă în competiţie.

Golurile „Bătrânei Doamne” au fost marcate de Alvaro Morata (16 – penalty), Gianluca Frabotta (33), Dejan Kulusevski (78) şi Federico Chiesa (90+4).

Juventus: Buffon – Drăguşin, de Ligt, Demiral (83, Da Graca), Frabotta (67, Alex Sandro) – Bernardeschi (46, Di Pardo), Fagioli (87, McKennie), Rabiot, Ramset – Morata (67. Chiesa), Kulusevski. Antrenor: Pirlo.

Spal: Berisha – Okoli, Vicari (46, Tomovic), Ranieri (46, Sala) – Dickmann, Missiroli (87, Viviani), Esposito (66, Valoti), Sernicola – Seck, Floccari (66, Moro ), Brignola. Antrenor: Marino.

Juventus va avea o misiune dificilă în penultimul act, urmând să o înfrunte pe Inter Milano, care s-a impus marţi cu 2-1 în faţa rivalei AC Milan, liderul din Serie A.

Într-o altă partidă din sferturile de finală ale Cupei Italiei disputată miercuri la Bergamo, Atalanta a dispus cu 3-2 de Lazio Roma. În semifinalele programate tur-retur luna viitoare, Atalanta va juca împotriva câştigătoarei meciului dintre SSC Napoli şi Spezia, programat joi seară.

Citeşte şi: Thomas Tuchel revine în fotbal. Germanul este noul antrenor al lui Chelsea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS