Universitatea Craiova a înregistrat o victorie, scor 3-0, și o remiză, scor 1-1, în partidele amicale susținute marți, la Buftea, în fața Chindiei Târgoviște, echipă care s-a impus însă în „oficialul“ din turul campionatului, 1-0, în Bănie.
Antrenorul grupării alb-albastre, Corneliu Papură, a afirmat după joc că nu a fost prea interesat de scor și s-a bucurat că nu au apărut accidentări.
„Au fost meciuri de pregătire, nimic altceva. E bine că nu avem accidentați, e un lucru bun. Din punct de vedere fizic a fost foarte bine la ceea ce am văzut și asta ne-a interesat cel mai mult“, a concluzionat „principalul“ oltenilor.
„Suntem ok, avem un lot echilibrat!“
Deși suporterii Științei așteaptă nerăbdători data de 12 ianuarie, când se va deschide perioada de transferuri, Corneliu Papură a făcut o declarație care pare să-i pregătească pentru un alt „scenariu“.
„Vom vedea dacă vom transfera ceva sau nu. Suntem ok, avem un lot echilibrat! Vă vom ține la curent dacă vom transfera pe cineva. Sperăm ca Elvir Koljic să reintre în circuitul echipei în februarie. Andrei Ivan este un jucător important pentru noi și sperăm să-și revină la o formă fizică bună“, a menționat Corneliu Papură.
Își dorește suporterii în tribune
Întrebat despre lupta pentru titlu, Corneliu Papură nu s-a „avântat“ în declarații. El a punctat însă că acest obiectiv ar fi mult mai ușor de îndeplinit dacă s-ar încheia coșmarul cu pandemia și ar reveni suporterii în tribune.
„Nu cred că există o echipă favorită la titlu în acest moment. Pentru a te bate la titlu trebuie să te califici în play-off și nicio echipă nu are siguranța că este deja calificată. Noi avem suporteri fanatici și aproape de echipă și cu siguranță ne lipsesc. Ar fi important să revină cât mai repede“, a încheiat Corneliu Papură.
Universitatea Craiova revine marți, 12 ianuarie, în Liga 1. Alb-albaștrii întâlnesc în etapa a 16-a, prima din retur, pe Sepsi Sf. Gheorghe, duelul fiind programat de la ora 19.45, pe stadionul „Ion Oblemenco“.
Citește și:
- Universitatea Craiova a câștigat clar primul test cu Chindia Târgoviște
- Universitatea Craiova şi Chindia au remizat în cel de-al doilea amical