10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 3 / Săulescu a decis meciul Universitatea II Craiova - CSO Filiaşi. Vezi rezumatul video!

Liga 3 / Săulescu a decis meciul Universitatea II Craiova – CSO Filiaşi. Vezi rezumatul video!

-

Derbiul Doljului de la Liga 3, Universitatea II Craiova – CSO Filiaşi, din etapa 6, s-a încheiat cu victoria formaţiei oaspete, scor 0-1.

A fost un meci cu două reprize distincte pe „Extensiv“. Prima i-a aparţinut Filiaşiului, care a irosit două-trei ocazii bune de gol şi a beneficiat şi de o lovitură de la 11 metri, obţinută de Marius Duriţă. Aceasta a fost transformată cu siguranţă de Dragoş Săulescu (’42). Cea de-a doua repriză a fost destul de echilibrată, cu „satelitul“ foarte activ, căutând disperat egalarea, dar cu ocazii mai mari în dreptul lui CSO Filiaşi. Trupa lui Mario Găman a irosit şi o lovitură de pedeapsă prin Alex Fotescu, care a şutat slab, permiţându-i lui Laurenţiu Popescu să respingă în corner (’47).

Oficialii Universităţii Craiova au contestat spre finalul jocului două poziţii de offside, la prima Burlacu scăpând singur cu portarul.

Universitatea II Craiova: Laurenţiu Popescu – Ionuţ Mitran, Cosmin Dobre, Sebastian Neţoiu, Hristos Vadasis (’46, Andrei Zamfir), Ionuţ Popescu (’70, Alberto Călin), Denis Guţă, Remus Enache, Robert Petre, Dragoş Popa, Andrei Burlacu.

CSO Filiaşi: Ovidiu Jianu (’46, Mario Enache) – Marian Dănescu, Cosmin Calu, Eduard Dina, Răzvan Vulpe, Dragoş Săulescu (’71, Sabin Lupu), Marius Duriţă, Andrei Vaştag, Cristi Poiană (’75, Ion Creţu), Alex Fotescu (’90, Cătălin Manolache), Vlăduţ Buţurcă (’46, Alex Armăşelu).

Pentru Universitatea II Craiova urmează un meci cu Vediţa Coloneşti. Meciul este programat vineri, 23 octombrie, de la ora 15.00, în Olt.

La rândul său, CSO Filiaşi va juca sâmbătă, 24 octormbrie, de la ora 15.00, pe teren propriu, cu Sporting Roşiori. Dar până atunci, echipa antrenată de Mario Găman va juca în turul 4 al Cupei României. CSO dă piept marţi, 20 octombrie, de la ora 14.30, la Filiaşi, cu FCU.

Liga 3, seria 6 – etapa 6

Vineri, 16 octombrie: Unirea Bascov – Vediţa Coloneşti 2-1, Universitatea II Craiova – CSO Filiaşi 0-1, Academica II Clinceni – FC Pucioasa 0-1.
Sâmbătă, 17 octombrie: Sporting Roşiori – Flacăra Moreni 0-0, Petrolul Potcoava – CSM Alexandria 0-3.

Clasament: 1. Sporting Roşiori 12 puncte (golaveraj 14-4), 2. Flacăra Moreni 12 (12-7), 3. CSO Filiaşi 12 (7-6), 4. Vediţa Coloneşti 11 (8-4), 5. Unirea Bascov 9 (10-9), 6. CSM Alexandria 8 (10-6), 7. FC Pucioasa 7 (7-7), 8. Academica Clinceni 4 (6-15), 9. Petrolul Potcoava 4 (4-14), 10. Universitatea II Craiova 2 (7-13).

Citeşte şi: Dinamo – „U“ Craiova / Mihai Bălaşa: „Mergem încrezători, vrem cele 3 puncte!“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:00:33

(VIDEO) Șarpe ascuns în camera pompelor de alimentare cu...

Un șarpe ascuns în camera pompelor de alimentare cu...

ȘTIRI GdS