8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - FCSB / Valentin Mihăilă: Cred că erau mult mai mari emoţiile dacă erau fanii în tribune

„U“ Craiova – FCSB / Valentin Mihăilă: Cred că erau mult mai mari emoţiile dacă erau fanii în tribune

-

Atacantul Valentin Mihăilă a prefaţat partida pe care echipa sa, Universitatea Craiova, o va susţine duminică, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“, în compania formaţiei FCSB. „Ţintă“ se aşteaptă la o dispută cu multe goluri şi speră ca finalul să fie fericit pentru gruparea olteană. El a vorbit şi despre ultimele sale evoluţii şi a punctat că va elimina momentele când „dispare“ din jocul Ştiinţei.

„O să fie un meci disputat. Se întâlnesc două echipe care joacă şi le place să marcheze. O să se înscrie goluri şi sper ca noi să câştigăm. Am avut aceste momente (când dispare din joc – n.r.) în acest sezon. Probabil că trebuie să cer cât mai mult mingea şi să mă implic în mai multe faze. Asta voi încerca pe viitor. Sper să nu se repete şi duminică şi să fac un joc bun. Mai sunt patru meciuri în play-off şi nu contează cine marchează în jocul cu FCSB. Impotant este să câştigăm, nu să înscriu eu. Atuul nostru în lupta pentru titlu este unitatea grupului, echipa. Am demonstrat asta şi în meciul de la CFR şi în cel cu Mediaş“, a spus Mihăilă.

Valentin Mihăilă: Ştiam potenţialul echipei mele

„Presiune nu cred că este. Trebuie să ne concentrăm la maximum pentru a ieşi un meci foarte frumos. Cred că erau mult mai mari emoţiile dacă erau fanii în tribune. Este neplăcut să joci la Craiova cu un stadion gol. Ştiţi cum arăta stadionul nostru dacă aveau voie fanii la meciuri… Cred că ‘exploda’ la aceste meciuri decisive. Nu mă gândeam că vom fi lideri în acest moment. Dar când a început pandemia şi am stat acasă chiar mă gândeam că avem şanse reale pentru a câştiga campionatul. Mai erau opt etape şi ştiam potenţialul echipei mele“, a mai spus „Ţintă“.

Valentin Mihăilă se bucură mult că Vladimir Screciu s-a alăturat lotului alb-albastru: „M-am bucurat foarte mult că a revenit Screciu la echipă, pentru că îl ştiu de la 12 ani. Am copilărit cu el aici, la Craiova, am stat cu el în cameră la cămin, când eram la juniori“.

Liga 1, play-off – etapa 7:

Vineri, 10 iulie – ora 20.30: FC Botoșani – Astra Giurgiu.
Duminică, 12 iulie – ora 21.00: Universitatea Craiova – FCSB.
Luni, 13 iulie – ora 20.30: CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș.

Clasament:
1.„U“ Craiova 38 puncte (golaveraj 12-10)
2.CFR Cluj 37 (9-6)
3.Astra 29 (8-8)
4.FCSB 28 (11-10)
5.Botoșani 28 (6-8)
6.Mediaș 25 (4-8)

Citeşte şi: Şi Ţicleanu o vrea pe Ştiinţa campioană: „Oltenii mei au jucat entuziasmant“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

00:01:36

Locatarii din blocul care a explodat s-au întors după...

Ieri, încă de la primele ore ale dimineţii, echipajele...

ȘTIRI GdS