6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalIrlanda de Nord U21 - România U21, 0-0. Petre și Mihăilă au avut milă

Irlanda de Nord U21 – România U21, 0-0. Petre și Mihăilă au avut milă

Echipa națională a României U21 a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susținută pe stadionul „The Showgrounds”, împotriva reprezentativei similare a Irlandei de Nord. Partida a contat pentru etapa a 5-a din preliminariile Campionatului European din 2021. Tricolorii nu au reușit să spargă „baricada” nordicilor, chiar dacă au avut foarte multe ocazii. După această remiză, România s-a îndepărtat la cinci puncte de liderul grupei, Danemarca, dar pot recupera din handicap în meciul direct, din luna Martie.

EchipăMeciuriVictoriiEgaluriÎnfrângeriPuncte
1. Danemarca550015
2. România531110
3. Finlanda5127
4. Ucraina4103
5. Irlanda de Nord 503
6. Malta    40131

GdS v-a ținut la curent cu evoluția scorului și cu momentele importante, pe care le regăsiți mai jos.

FINAL: Irlanda de Nord U21 – România U21 0-0

Min. 90+2: Ce ocazie are România! Adi Petre a trimis un șut razant pe lângă bara din dreapta a lui Gartside.

Min 90+1: Ciobanu execută foarte bine o lovitură liberă de la mare distanță, însă portarul advers a respins.

Min. 90: S-au arătat 3 minute de prelungiri.

Min. 90: Merloi intră în locul lui Man pentru România.

Min. 89: Mccalmont vede cartonașul galben după ce l-a „deranjat” pe Darius Olaru

Min. 86: McCan este avertizat de central pentru un joc periculos.

Min. 84: Dublă schimbare și pentru Irlanda. Dunnwoody părăsește terenul. În locul său intră Lewis Thompson. Totodată, Galbraith îl înlocuiește pe Boyd-Mounce.

Min. 82: Rădoi, nevoit să fie prudent. Olimpiu Moruțan este schimbat de Denis Ciobotariu.

Min. 81: Boyd Munce îl încearcă pe Vlad de la distanță. Portarul român a fost atent și a reținut fără probleme.

Min. 79: România va fi nevoită să joace mai bine de 10 minute în inferioritate numerică. Andrei Chindriș a primit al doilea cartonaș galben și implicit roșu, după o intervenție dură la Dunwoody.

Min. 77: Dennis Man a trimis un șut bun de la marginea careului de 16 metri, dar portarul advers a fost atent și a trimis în corner.

Min. 73: Andrei Chindriș a primit și el cartonaș galben pentru un fault dur.

Min. 72: Dublă schimbare România. Valentin Mihăilă a părăsit terenul, locul său fiind luat de Andrei Ciobanu. De asemenea, Marius Marin a fost înlocuit de Darius Olaru.

Min 71: Olimpiu Moruțan a fost avertizat după o intervenție dură la Mccalmont.

Min. 63: Încă o ocazie pentru România. Jucătorul Universității Craiova, Valentin Mihăilă, a luat la viteză apărarea Irlandei de Nord, dar șutul său s-a scurs pe lângă poarta lui Gartside.

Min. 57: McCan a irosit cea mai mare ocazie a nord-irlandezilor. Vlad a ieșit neinspirat pe o centrare, dar mijlocașul gazdelor a trimis cu capul pe lângă poartă. Scorul a rămas neschimbat, 0-0.

Min. 52: Petre se joacă cu ocaziile la Balymenna. Atacantul român a luat o acțiune pe cont propriu pe partea stângă, însă finalizarea a lăsat de dorit.

Min. 50: Ce ocazie pentru Adrian Petre! După o combinație în trei între Mihăilă, Man și Petre, ultimul dintre ei a trimis modest pe lângă poartă, dintr-o poziție favorabilă. Început promițător de repriză pentru tricolori!

Partida a fost reluată.

Pauză: Irlanda de Nord U21 – România U21 0-0.

Min. 44: Ricardo Grigore primește cartonaș galben pentru un gest nesportiv.

Min. 43: Adrian Petre a avut o șansă bună de a marca. Acesta și-a preluat perfect o minge primită de la Mihăilă, dar apărarea lui Ian Baraclough și-a făcut treaba și a respins balonul.

Min. 40: Prima mare ocazie a meciului. Adrian Petre i-a pasat perfect lui Mihăilă în centrul careului irlandez, dar craioveanul a trimis peste poarta adversă. Tabela rămâne neschimbată.

Min. 38: Dennis Man încearcă un șut de la distanță, dar mingea se duce pe lângă poarta adversă.

Min. 31: Mihăilă șutează slab spre poarta lui Gartside. Acesta reține fără probleme.

Min. 30: Prima înlocuire în tabăra irlandezilor. Gordon a părăsit terenul accidentat, iar în locul său a intrat Palmer.

Min. 23: Pașcanu trimite o minge peste apărarea adversă, Petre îl depășește la viteză pe Toal, însă portarul nordicilor a fost atent și a reținut mingea.

Min. 10: Mihăilă pornește într-o nouă cursă pe partea stângă. Centrarea sa este însă blocată de un fundaș al gazdelor.

Suporterii „tricolorilor” domină atmosfera pe stadionul „The Showgrounds”

Min. 1: Adrian Petre trimite primul șut spre poarta Irlandei de Nord, dar mingea se duce puțin peste bara transversală.

A început partida.

Echipe de start:

Irlanda de Nord U21: Gartside – Gordon (30, Palmer), Marron, Toal, Balmer, Burns – Mccann, Dunwoody, Mccalmont, Boyd Munce – Parkhouse. Selecționer: Ian Baraclough.

România: Vlad – Vlădoiu, Pașcanu, Chindriș, Grigore – Oaidă, Marin (72, Olaru), Moruțan – Man, Petre, Mihăilă (72, Ciobanu). Selecționer: Mirel Rădoi.
Rezerve: Aioani– Șut, Itu, Ganea, Ciobotariu, Merloi, Olaru, Rațiu, Ciobanu.

„Va fi puțin mai dificil și nu neapărat din cauza frigului, chiar dacă aici vremea este mai rece decât în țară, ci din cauza terenului pe care vom juca, unul foarte îngust și foarte scurt. Are dimensiunile minime cerute de UEFA. Din acest punct de vedere vom întâmpina probleme pe atacurile poziționale și vom avea nevoie să dăm amplitudine pentru că avem jucători care pot dezvolta foarte bine jocul ofensiv unul contra unul”, a declarat Mirel Rădoi înaintea partidei din Irlanda de Nord.

Meciul din Irlanda de Nord va fi condus de o brigadă din Norvegia. La centru se va afla Kai Erik Steen, arbitru internațional din 2017. Acesta va fi ajutat de asistenții Jan Erik Engan și Tom Harald Gronevik. Al patrula oficial va fi Kristoffer Hagenes. Kai Erik Steen a strâns până acum 13 jocuri internaționale și a mai arbitrat de două ori România, ambele jocuri la Under 17, în 2017, cu Luxemburg (0-0) și cu Lituania (2-0).

EchipăMeciuriVictoriiEgaluriÎnfrângeriPuncte
1. Danemarca440012
2. România3019
3. Finlanda5127
4. Ucraina4103
5. Irlanda de Nord 02
6. Malta    30121

Citește și: Judo / Performanțe notabile pentru sportivii de la CSU Craiova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS