24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal„U“ Craiova - FCSB / Rodion Cămătaru: Publicul contează enorm

„U“ Craiova – FCSB / Rodion Cămătaru: Publicul contează enorm

Fostul mare atacant al Craiovei Maxima, Rodion Cămătaru, a prefaţat pentru GdS derbiul cu FCSB. Duelul cu gruparea din Capitală programat duminică, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco“. Acesta a admis că jocul este deschis oricărui rezultat, dar că publicul din Bănie poate decide învingătoarea.

„Am auzit că e sold out la bilete. Este un meci foarte interesant, mai ales prin prisma venirii lui Piţurcă la cârma echipei. Lumea are aşteptări mari, vrea să vadă echipa jucând bine într-un meci precum cel cu FCSB. Ei au început foarte prost campionatul, comparativ cu Universitatea. Craiova a mers bine până în momentul de faţă, dar asta nu înseamnă că meciul va fi uşor. Bănuiesc că şi FCSB-ul, ca şi noi, în perioada asta de pauză care a fost prilejuită de jocurile naţionalei, a făcut eforturi să-şi regleze jocul şi să pregătească bine acest derbi. Trebuie să ţinem cont şi de ambiţii, pentru că au fost acele mici disensiuni între Becali şi Piţurcă. De aceea mă aştept la un meci deschis oricărui rezultat. Craiova beneficiază însă de al 12-lea jucător: publicul, care contează enorm. Ca să fac o paritate, şansele de victorie ar fi de 60%, la 40%, dar asta datorită publicului.

Nu crede că vor fi schimbări majore în primul 11

Rodion Cămătaru nu crede că Victor Piţurcă va opera prea multe modificări în primul 11, chiar dacă şi-a adus trei jucători importanţi.

Nu ştiu cum a gândit Piţurcă acest joc sau ce jucători va folosi. Celor noi le trebuie puţin timp să se acomodeze, să se creeze nişte relaţii bune de joc, de aceea nu cred că va schimba foarte mult din echipa de bază“, a declarat Cămătaru.

Citeşte şi: „U“ Craiova – FCSB / Ion Velea va da startul partidei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS