20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Acasă Sport Fotbal Alb-albaştrii, nelipsiţi de la deschiderea anului şcolar

Alb-albaştrii, nelipsiţi de la deschiderea anului şcolar

0
Alb-albaştrii, nelipsiţi de la deschiderea anului şcolar

A fost o dimineață plină de emoție pentru mulți dintre școlarii Craiovei, vechi și noi, dar și pentru părinții acestora. Așa cum era de așteptat, echipa de fotbal Universitatea Craiova nu a lipsit de la deschiderea noului an școlar. Jucătorii s-au împărţit la mai multe licee din Craiova şi le-au înseninat ziua micuților, oferindu-le orare cu însemnele Științei.

Mirko Pigliacelli şi Mihai Bălaşa au vizitat Colegiul Național „Carol I“. Carlos Fortes şi Antoni Ivanov au trecut pe la Colegiul Național „Frații Buzești“.

De asemenea, Cristi Bărbuț şi Raoul Baicu au ajuns la Liceul „Traian Vuia”. În tot acest timp, Ivan Martic şi Valentin Mihăilă nu au uitat de CN „Elena Cuza”.

La fel ca şi anul trecut, portughezul Tiago Ferreira a fost, din nou, în mijlocul copiilor, de data aceasta alături de Valentin Mihăilă, la Liceul Teoretic „Henri Coandă”, iar Mihai Roman şi Stephane Acka au oferit autografe la Colegiul „Ștefan Odobleja”.

Pentru alb-albaştri urmează derbiul cu FCSB din campionat. Partida este programată duminică, 15 septembrie, de la ora 21.00, pe stadionul „Ion Oblemenco”, din Craiova.