11.4 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBaschetBaschetbaliștii Craiovei, la primul eșec în Grupa Galbenă

Baschetbaliștii Craiovei, la primul eșec în Grupa Galbenă

Baschetbaliștii de la SCMU Craiova se întorc cu mâna goală de la Pitești, după ce au pierdut, sâmbătă seară, cu scorul de 76-72, în fața gazdelor de la BCMU. Elevii lui Todorov au fost mereu cu un pas în spatele grupării din Trivale, iar la final cele două puncte s-au îndreptat spre alb-violeți. Partida a contat pentru etapa a 5-a din Grupa Galbenă.

BCMU Pitești s-a aflat la conducerea jocului în majoritatea timpului. Aceștia au reușit să îi țină pe alb-albaștri la două-trei lungimi în spatele lor. Primele trei sferturi au fost câștigate de către formația lui Hristu Șapera, iar pentru SCMU Craiova a fost foarte greu să mai revină. În ultimul act, băieții lui Todorov au încercat să mai recupereze din deficit, dar în cele din urmă gazdele s-au impus cu 76-72.

SCMU Craiova: Pratt, Diculescu, Laser, Troupe, Sulovic, Berceanu, Bagairea, Țibîrnă, Oprean, Low, Gudul. Antrenor: Aleksandar Todorov.

Înfrângerea din această seară ne-a coborât pe locul al doilea în clasament, cu 9 puncte. BCMU Pitești este noul lider, cu 10 puncte.

În următoarea etapă, craiovenii vor primi vizita formației CSM Focșani. Partida este programată duminica viitoare, de la ora 19.00.

Citește și: Echipa națională / Convocări preliminare pentru play-off-ul EURO 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS