22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimone Tempestini, testat pozitiv, va rata etapa europeană de raliuri din Ungaria

Simone Tempestini, testat pozitiv, va rata etapa europeană de raliuri din Ungaria

Campionul național de raliuri, Simone Tempestini, a fost depistat pozitiv cu Covid-19 și va rata etapa europeană de raliuri din Ungaria, programată să aibă loc la finalul acestei săptămâni.

Campionul de raliuri se simte bine, are simptome ușoare și s-a izolat acasă.

„M-am izolat, sunt acasă, nu am simptome grave și voi urma recomandările medicilor. Regret că nu pot reprezenta România la acest raliu. Le urez mult succes colegilor mei Norbert și Francesca Maior, precum și întregului lot de juniori al României. Sper să trec cu bine peste această etapă și să revin la viața sportivă în cel mai scurt timp”, a declarat Simone Tempestini.

„Suntem mâhniți că Simone nu poate pleca în Ungaria. Și-a dorit foarte mult să participe la această etapă europeană și am făcut eforturi alături de partenerii noștri pentru ca acest lucru să se întâmple. Vom face toate eforturile necesare pentru a fi la etapa din Canare”, a spus Marco Tempestini, managerul echipei Napoca Rally Academy.

Citeşte şi: Roger Federer, de neoprit: „Nu mă voi retrage din tenis prea curând“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS