11.7 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisVeste bună din Franţa! Tot mai multe românce pe drumul spre Roland Garros

Veste bună din Franţa! Tot mai multe românce pe drumul spre Roland Garros

Elena-Gabriela Ruse (179 WTA) a învins-o, miercuri, cu scorul de 7-5, 6-0, pe Victoria Kan (Rusia – 222 WTA) și s-a calificat în turul doi al calificărilor de la Roland Garros. În aceeași fază a Grand Slam-ului a ajuns și Irina Bara. În schimb, Gabriela Talabă a fost eliminată de pe zgura pariziană.

Ruse s-a impus după un meci de o oră şi 22 de minute şi va evolua în turul următor cu americanca Francesc Di Lorenzo, locul 135 WTA şi cap de serie numărul 10.

De partea cealaltă, Irina Bara, locul 142 WTA, a învins-o, tot în prima manşă, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Tereza Mrdeza (Croaţia), locul 243 WTA, după un meci de 80 de minute. În manşa a doua, Bara o va întâlni pe britanica Harriet Dart, locul 151 WTA.

Gabriela Talabă, locul 241 WTA, a cedat cu scorul de 7-6 (4), 1-6, 6-2 în faţa Clarei Tauson (Danemarca), locul 187 WTA.

Marţi, au mai obţinut calificarea în turul al doilea Monica Niculescu, locul 141 WTA şi cap de serie numărul 16, Jaqueline Cristian, locul 167 WTA, şi Laura Ioana Paar, locul 199 WTA.

Calificarea în turul al doilea al calificărilor este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 16.000 de euro şi cu 20 de puncte WTA. 

Citeşte şi: Simona Halep, principala favorită la câştigarea Roland Garros-ului

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS