15.5 C
Craiova
marți, 21 mai, 2024
Știri de ultima orăSportChelsea şi Arsenal luptă pentru trofeul EL

Chelsea şi Arsenal luptă pentru trofeul EL

Formaţiile britanice Chelsea Londra şi Arsenal Londra se vor întâlni astăzi, de la ora 22.00 (Digi Sport, Telekom Sport, Look TV), pe stadionul „Olympic“ (70.000 de locuri) din Baku (Azerbaijan), în finala Ligii Europa, ediţia 2018/2019.
Din nefericire, ambele formaţii se confruntă cu probleme mari de lot. Din tabăra albaştrilor vor absenta patru fotbalişti, în speţă Callum Hudson-Odoi, Ruben Loftus-Cheek (ambii cu probleme la tendonul lui Ahile), Antonio Rudiger şi Marco van Ginkel (ambii cu probleme la genunchi), în timp ce N’Golo Kante este incert. De partea cealaltă, „tunarii“ nu-i vor putea utiliza pe Hector Bellerin, Rob Holding (ambii accidentaţi la genunchi), Konstantinos Mavropanos, Henrikh Mkhitaryan (probleme musculare), Aaron Ramsey şi Denis Suarez (ambii cu probleme la coapsă), iar sub semnul întrebării este Danny Welbeck.
Cele două cluburi s-au mai întâlnit o singură dată în cupele europene, în sezonul 2003-2004, în sferturile de finală din Liga Campionilor, câştig de cauză având Chelsea, care s-a impus cu 3-2 la „general“.
Finala Ligii Europa va fi arbitrată de o brigadă din Italia, compusă din centralul Gianluca Rocchi, asistenţii Filippo Meli, Lorenzo Manganelli şi rezerva Daniele Orsato.
O noutate pentru această finală va fi arbitrajul video, VAR-ul fiind asigurat de următorii arbitri: central VAR – Massimiliano Irrati (Italia), asistenţi VAR – Marco Guida (Italia), Szymon Marciniak (Polonia), offside VAR – Pawel Sokolnicki (Polonia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS