21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSportBurcea: Voi fi pe bancă la Baia Mare!

Burcea: Voi fi pe bancă la Baia Mare!

Antrenorul formaţiei feminine de handbal SCM Craiova, Bogdan Burcea, este gata să revină pe bancă, după ce în urmă cu nici două săptămâni a suferit o intervenţie chirurgicală pe cord. Dacă în runda precedentă a mers la Braşov pentru a-şi susţine echipa în dificilul meci cu Corona, câştigat de craiovence, asta la doar două zile de la operaţie, însă nu a intrat în sală, de data asta este decis să facă un pas mare. Contactat de GdS, Bogdan Burcea a afirmat că se simte bine, că a participat, dar nu activ, la antrenamentele SCM şi că va însoţi echipa şi va sta pe bancă la meciul cu Minaur Baia Mare, programat joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, din cadrul etapei a 23-a din Liga Florilor.

„Sunt binişor acum, Doamne ajută! Sunt în refacere, sub tratament. Ştiu că v-am dat emoţii, dar recunosc că am avut şi eu, să ştii. Cam într-o lună de zile o să fiu ok, aşa spun medicii. Am mers la Braşov, am fost acolo cu câteva minute înainte de meci şi am vorbit cu fetele, şi voi merge şi la Baia Mare. Voi fi acolo şi chiar mi-am propus să stau pe bancă. Cred că va conta foarte mult pentru fete şi vreau să le fiu alături. O să-mi dau silinţa să nu mă enervez, lucrurile să rămână aşa, pe un ton mai calm, sper să şi reuşesc“, a declarat Bogdan Burcea, pentru GdS.

„Este un meci capital“

În privinţa duelului, antrenorul Bogdan Burcea a subliniat ideea că este un meci extrem de important, pe care elevele sale nu au voie să-l piardă dacă vor să joace în Cupa EHF în sezonul următor.

„Este un meci capital pentru locurile fruntaşe, pentru calificarea în cupele europene. Baia Mare are un antrenor bun şi o echipă serioasă, este un club care a performat în ultimii zece ani, şi sunt sigur că nu se vor da la o parte. Vor încerca să-şi adjudece punctele, la fel ca şi noi. Acum va conta foarte mult să ne zbatem pe parcursul celor 60 de minute, să fim atenţi în apărare şi eficienţi în faţa porţii lor, asta este ceea ce ne-am propus. Am fost la sală, am participat la antrenamentele echipei, însă nu activ, şi sper ca lucrurile să fie ok. Am încredere că fetele pot să realizeze o victorie mare. Nu avem probleme de lot şi mergem cu încredere la Baia Mare“, a declarat Bogdan Burcea, menţionând că nu ştie nimic de plecarea Andreei Ianăşi la Podravka Koprivnica, aşa cum a scris miercuri presa din Croaţia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS