10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportBogoi: Echipa este foarte tânără

Bogoi: Echipa este foarte tânără

Pandurii Târgu Jiu a schimbat foarte mult lotul de jucători în iarna trecută, a mers pe mâna multor tineri promițători și de aceea rezultatele au fost oscilante, consideră antrenorul gorjenilor, Adrian Bogoi.
„Nu ne îngrijorează că avem doar un meci câştigat în acest an, pentru că s-a schimbat lotul, trebuie să înţeleagă toată lumea că echipa este foarte tânără, dar cu această echipă noi vrem să avem rezultate. Nu se poate de pe o zi pe alta, dar stăm în momentul de faţă destul de bine. Chiar cu echipe bune, cum a fost Academica Clinceni, meciul a fost echilibrat. Desigur că mai trebuie multe alte lucruri ca să obţinem şi puncte, şi victorii, dar sperăm ca etapele viitoare să le obţinem. Mergem cu încredere spre etapele care vor urma“, a declarant Bogoi, după ultima înfrângere suferită, 0-2 cu Academica Clinceni.
„Şi la meciul cu Academica, dacă aveam puţin mai multă încredere, puteam să obţinem un rezultat favorabil. Din păcate, şi lipsa de experienţă şi de maturitate, mai ales în zona fundaşilor, şi-au spus cuvântul. Pentru că mai ales de fundaşi este vorba, plus celelalte probleme pe faza de atac. Şi echipele adverse au jucători de 21 de ani sau sub 21, dar nu aşa de mulţi ca noi, în schimb au jucători maturi, între șase-opt jucători de 28-29 de ani care fac diferenţa. Academica are astfel de jucători, este pe primul loc şi este o echipă care joacă foarte bine. Joacă bine şi merită să fie pe locul I, sigur că încă nu s-a încheiat campionatul să vorbim de promovarea lor, mai sunt multe etape până la final, se poate întâmpla orice“, a completat Adrian Bogoi.
Următorul meci al echipei Pandurii Târgu Jiu va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, pe terenul celor de la Sportul Snagov.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS