17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAlb-albaștrii au „udat“ victoria de la Sânnicolau Mare

Alb-albaștrii au „udat“ victoria de la Sânnicolau Mare

Echipa masculină de handbal a Universității Craiova s-a impus cu scorul de 26-23 (13-12) în partida disputată sâmbătă seară, în Timiș, împotriva formației Unirea Sânnicolau Mare, în etapa a 8-a din returul doi al Diviziei A, seria C. Antrenorul formației din Bănie, Cătălin Popescu, a rulat tot lotul: Luntraru – 6 goluri, C. Păun – 5, Iovănescu – 4, Ianăși – 4, Gușatu – 3, Mănescu – 2, Iacov – 1, Gheorghiță, Lupitu, Gheorghe, Rușeanu.
În urma acestui succes, Universitatea Craiova și-a asigurat locul doi în seria C, iar isprava nu avea cum să rămână nesărbătorită. Pentru că tot au fost nevoiți să rămână și să înnopteze la o pensiune din Sânnicolau Mare, alb-albaștrii au încins grătarul, antrenorul Cătălin Popescu făcând cinste cu berea și cu micii.
„Le-am promis că fac cinste dacă o să câștigăm și m-am ținut de cuvânt. Eu vorbisem de când am ajuns la pensiunea asta cu patronul, care îmi este prieten de ani buni, pentru că noi venim numai aici când jucăm în zonă, și am stabilit totul din timp. El s-a ocupat de carne, eu am venit cu micii și cu berea, iar acum sărbătorim cum se cuvine, dar fără exces“, a explicat antrenorul Cătălin Popescu, pentru GdS.

„Nu au avut ce să ne facă“

Legat de meci, tehnicianul handbaliștilor de la Universitatea Craiova a afirmat că valoarea a fost cea care a făcut diferența și a dezvăluit primele date despre turneul semifinal.
„A fost un super joc, ce să zic. Până acum, cel mai bun a fost cel cu Odorheiul din Cupă, dar ăsta a fost mult peste. Au încercat ei să ne împiedice cu niște chestii de arbitraj, ne-au lăsat și în patru, m-au eliminat și pe mine… A fost meciul la care am fost cel mai calm și, cu toate astea, am luat și galben, și eliminare. Mă pândeau să-mi dea și mai mult. Nu au avut ce să ne facă, efectiv! Gheorghiță a fost foarte bun în poartă, de fapt toți au jucat foarte bine și îi felicit. Am asigurat locul doi și suntem calificați deja la turneul semifinal, cu două etape înainte de finalul campionatului. Acum ne-am propus să o învingem și pe Reșița, să-i provocăm prima înfrângere. Nu avem nimic de pierdut, așa că trebuie să jucăm cum știm noi mai bine. Cei de la FRH ne-au anunțat deja datele turneului semifinal. Ne-au spus că se joacă la Brașov, între 2-5 mai, cu două serii de patru echipe. Pe 2 are loc ședința tehnică, iar pe 3, 4 și 5 sunt meciurile. Jucăm cu Alexandria prima dată, apoi cu Galațiul și cu Sighișoara. Suntem pe cai mari și vrem să rămânem așa“, a declarat Cătălin Popescu, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS