5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăSportÎnfrângere neașteptată cu Csikszereda pentru trupa lui Vitan (VIDEO)

Înfrângere neașteptată cu Csikszereda pentru trupa lui Vitan (VIDEO)

Formația de juniori sub 17 ani a CSJ Știința U Craiova a pierdut surprinzător, scor 1-3, partida susținută sâmbătă, pe stadionul „Aripile“, în compania echipei similare a clubului Csikszereda Miercurea Ciuc, contând pentru etapa a 11-a de la Liga Elitelor, seria Vest.
Oaspeții au deschis scorul norocos, după o bâlbâială în careu a defensivei gazdelor, Incze reușind să profite și să-l învingă pe portar și cu ajutorul vântului (‘35, 0-1).
Craiovenii au restabilit egalitatea în partea secundă, dintr-un penalti obținut de Bogdan Sucitu și transformat fără emoții de Daniel Croitoru (‘55, 1-1).
Contrar cursului jocului, Csikszereda a făcut 1-2, Racz transformând în gol o lovitură liberă de la 17 meri (‘67, 1-2).
Mai mult, oaspeții au forțat și le-a ieșit și golul trei, Racz reluând surprinzător din careul mare (‘72, 1-3). Finalul le-a aparținut jucătorilor din Miercurea Ciuc, CSJ-ul forțând atacul și neglijând apărarea.
CSJ Craiova: Ionuț Ogarcă – Sergiu Ricman, Mario Nețoiu, Bogdan Firu, Toni Dicu – Daniel Croitoru, Cristian Stanca, Gabriel Ciuciulete, Cosmin Pîrvu – Bogdan Sucitu, Adrian Furiș. Au mai intrat: Gabriel Pisică, Doru Făină, Radu Pădurețu, Daniel Grădinaru, Eduard Miuțescu. Antrenor: Radu Vitan.
Csikszereda: Albert Hunor – Baga, Szin, Gergely, Lazar, Racz, Csala, Incze, Botorok, Barabas, Corbu. Au mai intrat: Palhegyi, Toth, Veress. Antrenor: Zoltan Dusinszki.
Cartonașe galbene: Firu ‘71 / Barabas ‘16, ‘28.
Cartonaș roșu: Barabas ‘28.
Au arbitrat: Mădălin Dumitru – Cristian Cosmescu, Lucian Tănase; Eduard Belega.

Vitan: Nu știu ce s-a întâmplat

La finalul jocului, antrenorului Radu Vitan i-a fost greu să explice apatia jucătorilor săi. „Nu știu ce s-a întâmplat. După ce am ieșit de la cabine parcă ei (adversarii – n.r.) erau cu un om în plus. S-au crezut câștigători mult prea devreme băieții mei. Am vorbit ceva la pauză, să punem mingea jos, să construim și exact invers au făcut: au jucat cu mingi lungi pe vântul ăsta și nu le-a ieșit nimic. Este inacceptabil să primim trei goluri aiurea. Au fost nervoși de la început, i-am liniștit la pauză, apoi și-au revenit în sensul rău, s-au certat între ei, cu arbitrul… O să analizăm totul și o să punem lucrurile la punct, pentru că așa nu putem continua. Am pierdut trei puncte mari, pentru că ne apropiam de podium. Sper să fie un duș rece și să ne revenim, pentru că drumul este lung“, a declarat antrenorul CSJ-ului, Radu Vitan, pentru GdS.
În etapa viitoare, CSJ Știința U Craiova va evolua în deplasare, la Ardealul Cluj.

Liga Elitelor, seria Vest

Under 19, etapa a 11-a: Centrul Național Mureș – „U“ Craiova 1-1, CSS Slatina – Csikszereda Miercurea Ciuc 0-1, CSM Școlar Reșița – SCM Vâlcea 2-2, U Cluj – UTA Arad 5-2. Partida CFR Cluj – Ardealul Cluj a fost amânată pentru 10 aprilie, ora 12.00.
Clasament: 1. U Cluj 27 puncte (golaveraj 34-10), 2. „U“ Craiova 22 (31-16), 3. Csikszereda 19 (18-12), 4. CFR Cluj 16 (27-19), 5. Ardealul 15 (16-15), 6. UTA 13 (15-25), 7. CSS Slatina 12 (17-12), 8. CN Mureș 10 (13-23), 9. Vâlcea 7 (11-29), 10. Reșița 7 (10-31).

Under 17, etapa a 11-a: CSJ Știința U Craiova – Csikszereda Miercurea Ciuc 1-3, LPS Bihorul Oradea – UTA Arad 3-1 , LPS Banatul Timișoara – Interstar Sibiu 2-0, CFR Cluj – Ardealul Cluj 2-3. U Craiova a stat.
Clasament: 1. LPS Banatul Timișoara 28 (32-6), 2. „U“ Craiova 21 (22-3), 3. Csikszereda 20 (30-13), 4. CFR Cluj 18 (24-9), 5. Oradea 12 (17-26), 6. CSJ Craiova 10 (17-23), 7. Sibiu 8 (15-20), 8. Ardealul 5 (13-31), 9. UTA 3 (5-44).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS