10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Doar Bărbuţ a primit aprecierile LPF

Fotbal / Doar Bărbuţ a primit aprecierile LPF

Runda a 25-a din Liga I nu s-a dovedit benefică pentru Universitatea Craiova, care, deşi a marcat de două ori în poarta FCSB-ului, pe Arena Naţională, nu a contabilizat niciun punct, spre nemulţumirea celor peste 4000 de fani care şi-au încurajat favoriţii în Capitală. Deşi derbiul a fost foarte viu disputat şi lăudat de oamenii de fotbal, membrii LPF nu au remarcat prea mulţi fotbalişti. În echipa etapei a 25-a a fost introdus un singur jucător al Ştiinţei, mijlocaşul ofensiv Cristi Bărbuţ, în timp ce FCSB a dat numai puţin de patru jucători, dar şi antrenorul.

Iată „unsprezele“ LPF şi descrierile întocmite în baza evoluţiilor:

PORTAR:
Nicolai Calancea (Dunărea / 32 de ani / 4 jocuri) – A avut trei intervenţii importante. Cu el în teren, călărăşenii nu au pierdut în 2019. S-a aflat la al 100-lea joc în Liga 1, fiind primul jucător din Republica Moldova care atinge această bornă.
FUNDAŞI:
Romario Benzar (FCSB / 26 de ani / 20 jocuri) – Trece prin cea mai bună perioadă de când s-a transferat la FCSB. Centrările sale au pus în dese rânduri probleme adversarilor. A ajuns la cinci pase decisive în ediţia curentă.
Virgil Ghiţă (Viitorul / 20 de ani / 13 jocuri) – A câştigat toate duelurile cu jucătorii adverşi. Este un fotbalist cu un mare potenţial de creştere, iar încrederea primită din partea lui Gheorghe Hagi reprezintă un impuls pentru evoluţiile sale tot mai bune.
Iulian Cristea (Gaz Metan / 24 de ani / 23 jocuri) – Aflat la ultimul meci în tricoul formaţiei care l-a lansat în fotbalul mare, a purtat banderola de căpitan şi a marcat golul care le-a asigurat medieşenilor un punct.
Ionuţ Butean (Astra / 22 de ani / 14 jocuri) – A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din 2019! A fost a doua reuşită în acest an pentru tânărul jucător al giurgiuvenilor, ambele fiind decisive.

MIJLOCAŞI:
Damjan Djokovic (CFR Cluj / 28 de ani / 22 jocuri) – A făcut o mare risipă de efort, mai ales după ce clujenii au rămas în inferioritate numerică. Este unul dintre cei mai buni mijlocaşi centrali activi în Liga 1.
Lucian Filip (FCSB / 28 de ani / 21 jocuri) – A schimbat generaţii întregi de coechipieri, dar şi-a păstrat locul în vestiarul roş-albaştrilor, iar acum este unul dintre jucătorii constanţi de la FCSB. A înscris într-un moment critic pentru echipa sa.
Cristi Bărbuţ („U“ Craiova / 23 de ani / 21 jocuri) – Sprintenul mijlocaş de bandă al oltenilor a făcut un meci foarte bun. A înscris pentru a doua oară în acest sezon şi a ajuns la 10 reuşite în 126 de partide disputate în principala întrecere fotbalistică din România.
Florin Tănase (FCSB / 24 de ani / 23 jocuri) – Decarul bucureştenilor continuă evoluţiile bune şi în 2019. A scos un penalty, al treilea în ediţia curentă, în care mai are șapte goluri, cinci pase decisive şi alte patru prezenţe în echipa etapei.

ATACANŢI:
Denis Alibec (Astra / 28 de ani / 19 jocuri) – A fost din nou la înălţime! Prestaţiile formidabile din ultimele etape au contat decisiv în calificarea Astrei pentru al patrulea sezon în play-off (patru goluri şi șase assisturi în 19 jocuri).
Ioan Hora (FCSB / 30 de ani / 3 jocuri, FOTO) – Graţie celor două goluri reuşite, roş-albaştrii s-au impus în derby şi au revenit pe poziţia secundă în clasament. Un transfer util bucureştenilor în lupta pentru titlu.

ANTRENORUL ETAPEI:
Mihai Teja (FCSB / 40 de ani) – A pregătit excelent tactic derby-ul. De asemnea, a fost inspirat în alegerea primului unsprezece, în el regăsindu-se Filip şi Hora, decisivi în stabilirea rezultatului final.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS