11.2 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Rio Ferdinand bea şi 10 beri după meciuri la începutul carierei

Fotbal / Rio Ferdinand bea şi 10 beri după meciuri la începutul carierei

Fostul fotbalist Rio Ferdinand (foto), cu 81 selecţii la naţionala Angliei, a dezvăluit într-un interviu pentru ziarul The Guardian, citat de Agerpres, că la începutul carierei sale, pe când juca la West Ham United, putea să bea multe halbe de bere după meciuri, iar anumite perioade din acea etapă a vieţii sale sunt neclare. Fostul fundaş, ajuns la 40 de ani, care a cunoscut consacrarea la Manchester United, cu care a câştigat 6 titluri, Liga Campionilor şi Cupa Mondială a cluburilor, a mărturisit că putea bea 8, 9, 10 beri, înainte de a trece la votcă.

„Puteam să beau toată ziua, apoi să mă trezesc şi s-o iau de la capăt când eram tânăr. Pe când jucam la West Ham, unele momente din cariera mea sunt înceţoşate. Lumea vorbea de un anumit meci, de anumite faze, iar eu mă aşezam şi dădeam din cap. Habar nu aveam despre ce vorbeau. Nu îmi aduceam aminte“, a declarat fundaşul englez, care a mai jucat în cariera sa la Bournemouth, Leeds United şi Queens Park Rangers.

Ferdinand susţine însă că nu bea înaintea meciurilor, ci numai după ele şi că în acea vreme era o „cultură diferită. Fotbal, alcool şi discoteci, aşa era, aşa se trăia în acea perioadă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS