17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPrimul succes în faţa unui jucător din Top 10: Marius Copil l-a învins pe Cilic la Basel

Primul succes în faţa unui jucător din Top 10: Marius Copil l-a învins pe Cilic la Basel

Marius Copil l-a învins pe Marin Cilic în optimile turneului ATP de la Basel, favoritul numărul 3, cu 7-5, 7-6. Elevul lui Andrei Pavel a evoluat cu mult curaj în faţa numărului 6 mondial, aproape calificat la Turneul Campionilor, scrie Mediafax. Marius Copil, venit din calificări, a ţinut tot timpul ritmul cu mult mai titratul lui adversar, iar la final a înregistrat primul succes în faţa unui jucător din Top 10 mondial. Reprezentantul României a servit nu mai puţin de 21 de aşi!

N-a fost însă primul succes al românului în faţa lui Cilic. El l-a mai învins pe croat în 2012, la Beijing, cu 3-6, 7-6 (0), 6-4, dar atunci croatul era clasat doar pe locul 13 mondial. Marius a egalat, aşadar, scorul în meciurile directe, 2-2. Cilic a câştigat ambele meciuri în 2018, la Cincinnati şi la US Open

Copil (locul 93 ATP) şi-a asigurat deja un premiu de 53.665 euro şi 110 puncte ATP la Basel. Următorul adversar va fi americanul Taylor Fritz (20 ani, 57 ATP).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS