11.4 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Leii“ și-au surclasat adversarii la Liga Elitelor

„Leii“ și-au surclasat adversarii la Liga Elitelor

Reprezentantele Doljului de la Liga Elitelor au mulțumit doar pe jumătate în etapa a doua de la Liga Elitelor, seria Vest.

O partidă încununată cu trei puncte a bifat-o echipa sub 19 ani a Universități Craiova, care s-a impus clar, cu „doar“ 7-0, în fața echipei similare a Centrului Național Mureș. Golurile de pe stadionul „Aripile“ au fost marcate de Zbona (2), Moga, C. Dobre, Ciutică, Pătulea și Pascu.

Antrenorul Universității Craiova Under 19, Bruno Vienescu, a început cu următorul unsprezece: Manea – Negrea, Constantinescu, C. Dobre, Sima – Popescu, A. Dobre – Nițu, Zbona, Moga – Boștină. Au mai intrat: Rezeanu, Pătulea, Ciutică, Neaga și Pascu.

„Am fost disciplinați și am alergat mult, iar fotbalul ne-a răsplătit. Deși scorul spune multe, băieții trebuie să înțeleagă că mai sunt destule probleme de pus la punct și că scopul nostru este să creștem valoric și să promoveze cât mai mulți la prima echipă. Suntem abia la început, ne place că suntem sus în clasament, dar trebuie să muncim bine ca să ne consolidăm poziția și să progresăm“, a declarat Bruno Vienescu, pentru GdS.

Universitatea Craiova U19 ocupă primul loc în seria Vest, cu maximum de puncte după primele două runde, iar în etapa viitoare va evolua în Ardeal, în compania Universității Cluj, meciul fiind programat sâmbătă, 13 octombrie, de la ora 12.00.

„Ne așteaptă un meci dificil la Cluj, dar sunt convins că ne vom mobiliza și ne vom impune. Îmi doresc ca la sfârșitul turului să avem nouă victorii din tot atâtea meciuri“, a declarat antrenorul Bruno Vienescu, pentru GdS.

CSJ-ul a pierdut la Miercurea Ciuc

Un rezultat nefast a fost înregistrat de juniorii sub 17 ani ai CSJ Știința U Craiova, care s-au văzut depășiți cu 4-1 la Miercurea Ciuc, de către Csikszereda. Golul oltenilor a fost marcat de Daniel Croitoru, în minutul 85. CSJ-ul se află la cel de-al doilea eșec la Liga Elitelor, primul fiind provocat de Universitatea Craiova U17 și ocupă penultimul loc.

CSJ Craiova: I. Ogarcă – C. Pârvu, T. Bicu, D. Pisică, Cr. Zmeu – D. Croitoru, M. Nețoiu – D. Făină, Al. Mitru, S. Ricman, Ad. Furiș. Au mai intrat: Cr. Stanca, D. Grădinaru, R. Dumitrescu, M. Olaru, S. Miere.

„Am ieșit la joc din primul minut, am dominat, dar din păcate am primit gol prin minutul 25-30 și de acolo s-a terminat totul. Nu știu ce s-a întâmplat, dar băieții au acuzat din plin șocul și n-au reușit să treacă peste. Celelalte goluri le-am primit din cauza lipsei de concentrare. Adversarii nu ne-au fost superiori, dar au speculat fiecare greșeală a noastră. Sper să fii învățat ceva din asta și la meciul cu Ardealul să ne prezentăm mult mai bine. Avem nevoie de o victorie ca să ne descătușăm“, a explicat antrenorul CSJ-ului, Radu Vitan, pentru GdS.

Cealaltă echipă a Craiovei de la Under 17, Universitatea, pregătită de Nelu Petrișor, a stat în această a doua rundă.
În etapa a 3-a, CSJ Știința U Craiova U17 joacă împotriva echipei Ardealul Cluj, sâmbătă, de la ora 14.00, pe „Aripile“, iar Universitatea Craiova U17, evoluează în același timp, în deplasare, contra lui LPS Bihorul Oradea.

Liga Elitelor, seria de Vest

Etapa a 2-a:
Under 19: sâmbătă, 6 octombrie: SCM Râmnicu Vâlcea – Școlar Reșița 2-0, „U“ Craiova – Centrul Național Mureș 7-0, Csikszereda Miercurea Ciuc – CSS Slatina 2-1, Ardealul Cluj – CFR Cluj 0-3; duminică, 7 octombrie: UTA Arad – Universitatea Cluj 0-5.
Clasament: 1. „U” Craiova 6 puncte (golaveraj 10-1), 2. Universitatea Cluj 6 (8-2), 3. CFR Cluj 4 (4-1), 4. Csikszereda Miercurea Ciuc 4 (3-2), 5. SCM Râmnicu Vâlcea 3 (3-3), 6. Ardealul Cluj 3 (3-4), 7. Centrul Național Mureș 3 (3-7), 8. Școlar Reșița 0 (2-5), 9. CSS Slatina 0 (2-5), 10. UTA Arad 0 (0-8).
Etapa viitoare: vineri, 12 octombrie – ora 12.00: Centrul Național Mureș – Csikszereda Miercurea Ciuc; sâmbătă, 13 octombrie – ora 12.00: CFR Cluj – SCM Râmnicu Vâlcea, CSS Slatina – Ardealul Cluj, Universitatea Cluj – „U” Craiova; duminică, 14 octombrie – ora 12.00: Școlar Reșița – UTA Arad.

Under 17: sâmbătă, 6 octombrie: Interstar Sibiu – LPS Banatul Timişoara 1-2, Csikszereda Miercurea Ciuc – CSJ Ştiinţa U Craiova 4-1, Ardealul Cluj – CFR Cluj 0-4; duminică, 7 octombrie: UTA Arad – LPS Bihorul Oradea 1-6. „U“ Craiova a stat.
Clasament: 1. LPS Banatul Timişoara 6 (7-1), 2. CFR Cluj 4 (5-1), 3. Csikszereda Miercurea Ciuc 4 (5-2), 4. „U” Craiova 3 (3-1), 5. LPS Bihorul Oradea 3 (6-6), 6. Interstar Sibiu 1 (4-5), 7. Ardealul Cluj 1 (3-7), 8. CSJ Ştiinţa U Craiova 0 (2-7), 9. UTA Arad 0 (1-6).
Etapa viitoare: sâmbătă, 13 octombrie – ora 14.00: CFR Cluj – Interstar Sibiu, CSJ Ştiinţa U Craiova – Ardealul Cluj, LPS Bihorul Oradea – „U“ Craiova, LPS Banatul Timişoara – UTA Arad. Csikszereda Miercurea Ciuc stă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS