Continuați drumul spre finala Cupei!

Jucătorii craioveni sunt cu un pas în finală după ce în tur s-au impus cu 5 - 1 (Foto: Alexandru Vîrtosu)


Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 17.00 (Digi Sport), în deplasare, pe FC Botoșani, duelul contând pentru manșa secundă a semifinalelor Cupei României. Deși are un avantaj considerabil după victoria din tur, alb-albaștrii impunându-se cu 5-1 pe „Ion Oblemenco“, gruparea din Bănie nu concepe să piardă în fața moldovenilor. Ambiția lui Devis Mangia este ca elevii săi să câștige pe „Municipalul“ din Botoșani și să pună capăt șirului de insuccese.

„Nu cred că FC Botoșani poate să mai întoarcă acest rezultat de 5-1 dacă noi suntem serioși, suntem concentrați 100% și ne facem treaba cum trebuie. Mergem să jucăm cel mai bun fotbal al nostru și să obținem cel mai bun rezultat, pentru că pentru mine nu e normal să pierdem tot timpul pe terenul Botoșaniului. Este un meci în care trebuie să fim foarte atenți. Am avut multe exemple în acest sezon în care am văzut răsturnări de situație. Trebuie să mergem acolo și să încercăm să câștigăm, nu să tatonăm și să așteptăm să vedem ce se va întâmpla pe teren, pentru că asta nu e o mentalitate bună, de învingători“, a spus Devis Mangia.

Întrebat ce ar face, dacă ar fi în locul lui Costel Enache, pentru a remonta situația, Devis Mangia a punctat că el este concentrat asupra muncii sale, dar că Botoșaniul nu are decât soluția atacului: „Nu știu cum aș aborda acest meci dacă aș fi în locul lui Costel Enache. Eu trebuie să mă gândesc ce să le spun jucătorilor mei, să-mi fac treaba astfel încât să mergem la Botoșani, să avem un start de partidă bun și să ne bucurăm la final. Nu consider că suntem deja calificați. Dacă m-aș gândi că avem o misiune ușoară, aș greși în totalitate. Având în vedere că Botoșaniul trebuie să înscrie foarte multe goluri pentru a se califica, probabil că va trebui să atace“.

„Trebuie să rămânem concentrați“

Conștient de miza foarte mare este și Vladimir Screciu, care nu concepe ca Universitatea să nu acceadă în finala Cupei României.

„Va fi un meci destul de dificil. După cum știm cu toții, la Botoșani am avut întotdeauna meciuri grele, dar de data aceasta avem un avantaj, rezultatul meciului din tur. Abordăm meciul cu o încredere mai mare, dar trebuie să-l tratăm cu seriozitate. Nu trebuie să ne gândim că suntem deja calificați în finală. Trebuie să rămânem concentrați“, a spus Screciu, care nu s-a arătat deranjat că s-ar pierde o săptămână din vacanța de vară în cazul calificării în finala competiției KO: „Nu ne-am gândit că prin calificarea în finală am pierde o săptămână din vacanță. Ar fi o săptămână dulce pentru noi, pentru că așteptăm de mult acest trofeu și cred că a sosit timpul să-l câștigăm. Ar fi sărbătoare în Oltenia“.


Șfaițer: S-am mai văzut minuni în fotbal

De partea cealaltă a baricadei, președintele de onoare al FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a declarat că are aşteptări mari din partea elevilor lui Costel Enache în returul cu Știința.

„Victoria de sâmbătă de la Voluntari, cu Juventus, ne dă un moral bun şi ne asigură linişte să pregătim cât mai bine acest retur. Va fi greu să ne calificăm, însă minuni în fotbal s-au mai văzut. Tot ce îmi doresc este ca jucători să intre în teren cu aceeaşi atitudine şi determinare pe care au arătat-o în campionat acum cu Juventus. Este foarte important ca publicul să-i simtă pe jucători că dau totul din primul minut, pentru că altfel va reacţiona şi altfel îi va încuraja. Craiova nu a câştigat niciodată la Botoşani şi vreau să păstrăm tradiţia. Aştept ca publicul să vină în număr cât mai mare pentru că nu în fiecare zi avem ocazia de a juca o semifinală de Cupă a României“, a declarat Şfaiţer, conform publicaţiei Monitorul de Botoșani.

Cealaltă partidă retur din semifinalele Cupei, Gaz Metan Mediaș – AFC Hermannstadt, se va disputa mâine, de la ora 20.00, și pornește de la scorul de 1-0 pentru sibieni.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de miercuri, 9 mai 2018

Actualitate

» Marcaje rutiere pe DN 67B Scoarţa- Hurezani
» Olt: Tânăr arestat pentru pornografie infantilă
» Hotelierii de pe litoral, nemulţumiţi de ministrul Bogdan Trif: Nu are experienţă în turism
» Comisia Europeană a lansat o consultare online adresată cetăţenilor europeni cu privire la viitorul UE
» Asociaţia pentru Pensiile Private neagă primirea unui plan privind Pilonul II de pensii de la Darius Vâlcov
» DNA: Boureanu și alți trei inculpați au plătit cauțiunile ce totalizează mai multe milioane de euro / Vlădescu nu a plătit, dar termenul nu a expirat
» Ministrul Turismului: Vânzarea voucherelor de vacanţă e ilegală, 27.000 lei e amenda maximă
» Dumitru Dragomir, audiat la DNA ca martor într-un dosar legat de fotbal: Toată lumea trebuie să se teamă
» R. Moldova: Rusia a ignorat solicitarea Chişinăului şi a permis defilarea trupelor ruse de 9 mai în Transnistria
» Un bărbat a murit după ce a vrut să îşi facă un selfie cu un urs

Publireportaj

» Cu geamul deschis sau cu aerul condiționat pornit?

Local

» A început înlocuirea coşurilor de gunoi din Slatina
» Două persoane, rănite într-un accident la Severin
» Percheziţii la traficanţi de ţigări
» A accidentat mortal un biciclist şi a fugit
» Grup de nomazi sub podul Kaufland din Râmnicu Vâlcea
» Spitalul din Balș are lift. Pacienții nu mai sunt cărați cu targa

Dolj

» Finanțare ingenioasă pentru podul din Parcul „Romanescu“
» Parcul Hanul Doctorului, transformat în zonă de agrement
» A „plouat“ cu rachete de semnalizare în Craiovița Nouă
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Şpăgile de la UMF Craiova – pedepse cu suspendare
» Craiova: Weekend cu spectacole și expoziție la Teatrul “Colibri”
» Craiova: Şofer oprit cu focuri de armă de poliţiştii rutieri
» Craiova: Scriitoarea Simona Popescu, invitată la „Adunarea Poeților și a SpectActorilor Craioveni”

Gorj

» Cabanierii din Rânca vor să doneze încasările pe aprilie şi mai lui Ion Tudor
» A început marea dezinsecţie
» Rânca – locuri de muncă da, personal ba
» Ponta şi Ciurel şi-ar putea afla sentinţa
» Donaţie de 10.000 de euro pentru Spitalul Rovinari
» Noul Stadion Municipal ar trebui să fie gata la începutul toamnei
» Deşeuri strânse de pe câmpuri
» Gorj: Elevi în stagiu de practică la Jandarmerie
» Gorj: Poliţia a confiscat produse de uz casnic în valoare de 16.500 de lei

Olt

» Câștigătorii posturilor de agent din sursă externă au depus jurământul la IPJ Olt
» Olt: Bărbat din Balş reţinut pentru că a omorât în bătaie un biciclist care i-a arătat semne obscene
» Provocarea de Ziua Europei: informații de tipul „Știați că…“ despre statele membre UE  

Vâlcea

» Vâlcea: Un autoturism şi un tir s-au ciocnit frontal la Călimăneşti
» Vâlcea: Doi tineri s-au ales cu dosar penal pentru participare la întreceri neautorizate de maşini
» Vâlcea: Percheziţii la Bălceşti şi Diculeşti. Au fost vizaţi hoţii de indicatoare rutiere

Sport

» „U“ Craiova a dezamăgit la Botoșani, dar joacă finala Cupei
» Marius Toma: Meritam să câștigăm cel puțin un joc cu Sibiul
» Fotbal / Cupa României: FC Botoșani – „U“ Craiova, scor 2-1. Alb-albaștrii vor juca finala!
» Fotbal: S-au epuizat toate biletele la meciul Universitatea Craiova – FCSB

Bani & Afaceri

» Peste 2.000 de locuri de muncă vacante

Sanatate

» Anca Tudor, noul manager al Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova
» România, codaşă la cheltuielile pe pacient în Europa

Educatie

» Peste 1.100 de candidați la concursul de titularizare din Dolj
» Începe târgul ofertelor școlare pentru elevi

Magazin

» Bancul zilei

Top