20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportVictor Naicu: „Nici un rezultat bun nu vine fără sacrificii“

Victor Naicu: „Nici un rezultat bun nu vine fără sacrificii“

CSO Filiași s-a impus vineri cu scorul de 2-0, pe stadionul „Chimia“ din Işalnița, în fața echipei Gloria Teuz Lunca Cermei, victorie în urma căreia a urcat de pe locul opt, pe șase în clasamentul Ligii a III-a, seria 4, după zece etape consumate. Bucuria oltenilor a fost adusă de Cătălin Dinu, care a transformat impecabil o lovitură de la 20 metri, poziție centrală (’32, 1-0), și Bogdan Geanimu, care a plasat mingea sub bară de la 12 metri, după o pasă venită din partea stângă (’89, 2-0). Pentru Geanimu este primul gol în tricoul lui CSO Filiași și a venit imediat după ce a fost tras de mânecă de către antrenorul Victor Naicu și președintele Florin Spînu, nemulțumiți de lejeritatea cu care irosea ocaziile de poartă.
„Am înțeles ce-i mai bine pentru mine și dânșii m-au ajutat, împreună cu colegii, să merg mai departe. Mă bucur că am marcat și că mi-am ajutat echipa să câștige“, a comentat Bogdan Geanimu, pentru GdS.
„A fost un meci bun făcut de întreaga echipă, am câștigat cele trei puncte și am urcat în clasament, iar asta ne bucură mult“, a punctat celălalt marcator, Cătălin Dinu.
„Dinu continuă să marcheze și mă bucur pentru el, pune mult suflet în ceea ce face și are calități foarte bune. Mă bucur și pentru Geanimu, pentru că a reușit să înscrie și să prindă încredere mai multă în el. I-a prins bine discuția pe care am avut-o cu el după meciul trecut de pe teren propriu. Dacă îi mai cert o fac în ideea de a scoate mai mult de la ei, pentru că sunt jucători tineri și pot mai mult. Trebuie să aibă evoluții bune pentru a face pasul mai sus, pentru că sunt tineri de vârsta lor care joacă deja la Liga a II-a“, a spus antrenorul lui CSO Filiaşi, care a utilizat următorii jucători: Nedeianu – Calu, Preda, Lupu, Cruşoveanu – D. Stancu (’86, Papa), Tudor (’90, A. Stancu) – Geanimu (’90+2, Moraru), Borneci, Chivu – Dinu (’79, Borhot).

„Niciodată nu ne-am apărat ca să scoatem un punct“

Tehnicianul filieșenilor, Victor Naicu, care ieri a împlinit 44 de ani, a explicat că se aștepta la o replică bună din partea oaspeților de la Cermei, a admis că echipa sa a suferit în unele momente din repriza secundă, dar s-a bucurat de ardoarea cu care au luptat elevii săi.

Victor Naicu a avut probleme la alcătuirea primului  unsprezece, dar CSO Filiaşi s-a descurcat bine cu Cermei (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Victor Naicu a avut probleme la alcătuirea primului
unsprezece, dar CSO Filiaşi s-a descurcat bine cu Cermei (Foto: Alexandru Vîrtosu)

„Știam că ne așteaptă un meci greu, pentru că Gloria are jucători cu experiență, care au avut și prezențe în Liga I și a II-a. Mă bucur pentru victorie și îi felicit pe băieții mei pentru atitudinea pe care au avut-o. Nici un rezultat bun nu vine fără sacrificii, unii au jucat și accidentați, cu dureri, dar cel mai important este faptul că am reușit să legăm două victorii consecutive și suntem în grafic. Trebuie să rămânem concentrați în continuare, pentru că urmează câteva meciuri în care, dacă ne vom descurca bine, vom putea să urcăm chiar pe podium. Continuăm forma bună, pentru că noi chiar dacă nu am reușit să câștigăm de fiecare dată și am făcut trei egaluri consecutive înainte am jucat un fotbal bun, cu ocazii și ratări multe. Au fost egaluri scoase de echipele adverse, nu de noi. Niciodată nu ne-am apărat ca să scoatem un punct. Noi am atacat, dar, din păcate, nu s-au putut câștiga acele jocuri. Sper să rămânem cu picioarele pe pământ și să încercăm să scoatem puncte la fiecare meci“, a explicat Victor Naicu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS