7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal / Emil Săndoi și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna

Fotbal / Emil Săndoi și-a reziliat contractul cu Concordia Chiajna

Silviu Lung, Adrian Popescu și Emil Săndoi și-au reziliat contractele cu echipa Concordia Chiajna (foto: Alexandru Vîrtosu)
Silviu Lung, Adrian Popescu și Emil Săndoi și-au reziliat contractele cu echipa Concordia Chiajna (foto: Alexandru Vîrtosu)

Antrenorul craiovean Emil Săndoi și-a reziliat contractul cu echipa Concordia Chiajna, a anunțat, astăzi, clubul ilfovean pe site-ul său oficial. „Concordia se desparte de antrenorul Emil Săndoi și staff-ul său tehnic, după o colaborare care a început odată cu startul sezonului 2016/2017. Emil Săndoi și secunzii săi, Silviu Lung și Adrian Popescu, și-au reziliat, pe cale amiabilă, contractele cu echipa Concordia Chiajna. ACS Concordia Chiajna le mulțumește pentru colaborare și le urează mult succes în carieră!”, se arată în comunicatul clubului.
Concordia ocupă locul 11, cu 13 puncte după 14 etape în Liga I.
Concordia, care a fost eliminată de Dacia Unirea Brăila din Cupa României (0-1, în șaisprezecimile de finală, săptămâna trecută), nu are nici o victorie în ultimele patru etape (două egaluri, două eșecuri). Vineri, în etapa a 14-a, Concordia a fost învinsă cu 2-1 acasă de CFR Cluj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS