16.7 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportRomânia va găzdui Europeanul de snooker

România va găzdui Europeanul de snooker

Fostul campion mondial Ronnie O’Sullivan va reveni în România, spre bucuria celor care iubesc snookerul
Fostul campion mondial Ronnie O’Sullivan va reveni în România, spre bucuria celor care iubesc snookerul

România va organiza Campionatul European de snooker, manifestare care va avea loc anul viitor, în octombrie sau noiembrie, informează gsp.ro. Informația a fost confirmată de omul de afaceri Adrian Thiess, cel care a intermediat și aducerea lui Ronnie O’Sullivan la București.
„Avem numai vești bune pentru toți iubitorii snookerului din România, și nu numai. În cel mai scurt timp, contractul dintre McCann Thiess Events și World Snooker va fi semnat și parafat pentru aducerea Campionatului European la București. România va fi o săptămână pe harta snookerului mondial. Un eveniment unic pentru București. E o promisiune de-a mea pe care mi-am respectat-o după ce peste 7.000 de persoane au venit în număr foarte, foarte mare la meciurile demonstrative organizate la Circul Globus în luna noiembrie a acestui an. Pot să vă confirm informațiile că vom avea un turneu de cinci stele, un turneu unde va participa crema snookerului. E o onoare pentru mine și pentru noi, cei care organizăm acest eveniment, să avem 128 de jucători la București. Ronnie O’Sullivan a fost primul jucător care și-a anunțat prezența la Campionatul European de la anul din București. O să fie o săptămână de vis, pe care împătimiții snookerului nu o vor uita niciodată. Acesta va fi al doilea turneu ca importanță desfășurat în Europa și va deveni unul dintre cele mai mari evenimente din calendarul World Snooker“, a spus Adrian Thiess, pentru gsp.ro.
Pe lângă Ronnie O’Sullivan, la ediția de anul viitor a Europeanului ar putea participa, printre alții, Stuart Bingham, Shaun Murphy, Judd Trump, Mark Williams sau Mark Selby. Ediția din 2016 a CE de Snooker este cea mai nouă competiție pe care World Snooker o va organiza.
La eveniment vor participa 128 de jucători. Competiția va fi transmisă de 16 televiziuni în 138 de țări.

Fundeanu: Nu pot rata un asemenea eveniment

Vestea că idolul său, Ronnie O’Sullivan, va reveni în România l-a bucurat pe craioveanul Mihai Adrian Fundeanu, de la clubul Free-Ball. „Nu pot rata un asemenea eveniment! Sper din tot sufletul să pot discuta din nou cu Ronnie, așa cum am făcut-o recent la evenimentul de la București. Pentru mine, organizarea Campionatului European în România este ca și cum Finala Ligii Campionilor la fotbal ar fi găzduită de Craiova. Îl felicit pe cel care a reușit aducerea Campionatului European în România, Adrian Thiess. Va fi un an foarte important pentru viitorul snooker-ului românesc, pentru că va fi cea mai bună reclamă posibilă pentru acest sport“, a spus Fundeanu pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS