5.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGorjenii vor să-și păstreze invincibilitatea și la Iași

Gorjenii vor să-și păstreze invincibilitatea și la Iași

Ajunsă la zece meciuri consecutive fără înfrângere, Pandurii Târgu Jiu intenționează să continue seria pozitivă și să adauge măcar un punct și din deplasarea de astăzi, din Moldova, când întâlnește, de la ora 18.00, pe CSMS Iași, aceasta fiind partida care deschide runda a 17-a din Liga I.
„Mă gândesc să scoatem cât mai mult, la fiecare meci să obținem ceva. Și cu Iașiul îmi doresc un rezultat bun. Știu că fiecare punct pus ne apropie mai mult de îndeplinirea obiectivului, dar nu vreau să mai fac acum o prognoză câte puncte iau în următoarele trei sau zece etape. Este adevărat că aş vrea să avem un confort şi să ne asigurăm în mare parte calificarea în play-off, chiar dacă nu va fi matematic. Ar însemna să avem 9-10 puncte faţă de locul 7, măcar să avem o distanţă considerabilă faţă de locul 7 ca să putem să avem linişte în iarnă. Nu în ultimul rând, ne interesează şi punctele, pentru că orice punct în plus în primăvară ne va crea un avantaj. Titlul este departe de noi, nu suntem pregătiţi pentru asta. Nu înseamnă că nu avem potenţial, dar pentru a fi la maximum trebuie să munceşti, să fii serios, pregătit, să fii mai bun în următoarea zi, să fii stăpân pe viaţa ta, viaţa de grup să fie bună. Sunt multe capitole la care trebuie să stai foarte bine pentru a lua titlul“, a declarat antrenorul pandurilor, Edi Iordănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS