9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSport„Satelitul“ țintește al doilea succes cu Motru

„Satelitul“ țintește al doilea succes cu Motru

Echipa secundă a CS Universitatea Craiova întâlnește astăzi, de la ora 15.00, pe stadionul de la Ișalnița, pe Minerul Motru, în cadrul rundei a 10-a din Liga a III-a, seria 4. Confruntarea se anunță foarte disputată, întrucât ambele combatante sunt în criză de puncte și nu se complac cu locul ocupat în clasament, în speță pozițiile 13 și 10.
Alt argument că disputa va fi antrenantă îl reprezintă prima întâlnire din vară, de la Ișalnița, din Cupa României, când CSU II s-a impus în fața gorjenilor cu 4-1, golurile de atunci fiind marcate de Jurj (’10), Mazarache (’50 – penalti, ’62) și Căle (’54 – penalti),
respectiv Nicoloff (’79 – penalti). „Ne așteaptă o partidă dificilă, pe care ne dorim foarte mult să o câștigăm. Cunoaștem Minerul Motru, am mai jucat cu ei în vară și știm că are jucători buni în componență. În Cupă a fost altceva, am avut mai mulți jucători de la prima echipă, iar acum, în campionat, va fi altă miză. Eu nu voi fi pe bancă la acest meci, o să merg cu echipa mare la Giurgiu. O să conducă de la margine secundul meu, Alin Gavrilă, și Tibi Lung. Avem probleme de lot ca de fiecare dată. Vor lipsi cei doi jucători care au luat cartonașe roșii în etapele trecute, Burlacu și Lucian Scarlat, și accidentații Lăzărescu și Cojocaru. O să coboare de la prima echipă Simon Mazarache și o să mai luăm patru juniori de la grupele de copii născuți în 1999 și 1998, în speță Țoiu, Cârlig, Hodea și Buzan“, a declarat antrenorul principal al „satelitului“ CSU, Daniel Mogoșanu, pentru GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS