12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportE rândul pandurilor să învingă „câinii“

E rândul pandurilor să învingă „câinii“

Formația Pandurii Târgu Jiu întâlnește astăzi, de la ora 20.30, pe stadionul „Municipal“ din Severin, pe Dinamo București, într-o partidă contând pentru optimile de finală ale Cupei României. Gorjenii vin după un rezultat bun obținut contra Stelei pe Arena Națională și vor să prelungească seria meciurilor fără înfrângere, în timp ce Dinamo a fost îngenuncheată de CS Universitatea la Craiova și își dorește să readucă liniștea în tabăra alb-roșie. „Am demonstrat că ne merităm locul în clasament, le-am arătat tuturor că nu numai Astra, Steaua, Dinamo și Viitorul sunt candidate la titlu. Acum ne gândim la meciul de Cupă cu Dinamo, sperăm să trecem mai departe, vrem să ajungem cât mai sus“, a declarat fundașul gorjenilor Cristi Săpunaru.
Cele două formații s-au mai întâlnit de două ori în acest sezon, ambele desfășurându-se pe „Municipalul“ din Severin. În campionat a fost egal, 2-2 (Filippetto ‘66, Hora ‘80 / Essombe ‘35, Gnohere ‘90+4), iar în Cupa Ligii s-a impus Dinamo, oltenii cedând cu 2-0 (Antun Palic ‘60, Ezequiel Filipetto ‘62 – autogol).
„M-am cam săturat să joc cu Dinamo. Am mai jucat cu Dinamo în campionat şi am ratat victoria printre degete, apoi a venit meciul din Cupa Ligii. Îmi e greu să mă pronunţ referitor la acest joc. Va fi un joc deschis oricărui rezultat“, a spus antrenorul pandurilor, Edi Iordănescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS