16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportMoș Crăciun a vizitat juniorii alb-albaștri de la CSU şi CSJ

Moș Crăciun a vizitat juniorii alb-albaștri de la CSU şi CSJ

Moș Crăciun împreună cu Crăciunița și „armata“ sa de spiriduși au răspuns pozitiv apelului conducătorilor CS Universitatea și CSJ Știința U Craiova și au fost prezenți, ieri-seară, la Centrul Multifuncțional, unde i-au răsfățat pe micuţii celor două centre de copii și juniori ale Băniei, oferindu-le o sumedenie de dulciuri. Pentru ca atmosfera să fie perfectă, „speranțele“ Craiovei în materie de fotbal au avut ocazia să se pozeze cu jucătorii Alexandru Băluță și Nicușor Bancu, dar și cu foștii mari fotbaliști Nae Tilihoi, Nicolae Negrilă, Nae Ungureanu, Costică Donose, Silviu Lung, Gheorghiță Geolgău, Pavel Badea, Emil Săndoi și Sorin Cârțu. Nu au lipsit nici antrenorul emerit Nicolae Zamfir, managerul general al CSU, Felix Grigore, managerul în materie de fotbal juvenil, Silviu Bogdan, și omologul său de la CSJ, Bogdan Pâncu, dar și pleiada de antrenori ai celor două centre sportive. La blițurile aparatelor foto a fost prezentă și mascota Sălii Polivalente, leul „Simba“ făcându-și o intrare spectaculoasă, tumbele sale declanșând imediat aplauzele tuturor.

Săndoi și compania, entuziasmați

Antrenorul CS Universitatea Craiova, Emil Săndoi, a fost foarte entuziasmat și și-a amintit și el de cadourile primite în vremea când era junior. „A fost o atmosferă superbă. Am văzut tineri cântăreți talentați, tineri dansatori talentați în deschidere, iar după aceea au urcat pe scenă foarte mulți tineri fotbaliști talentați, sunt convins de acest aspect, chiar dacă unii dintre ei sunt foarte mici. Cu siguranță că acesta este viitorul Craiovei. Atunci când suntem în preajma copiilor avem inimile umplute de bucurie. Pentru ei a fost o sărbătoare deosebită. Mi-au plăcut cum s-au implicat atunci când a trebuit să scandeze numele gloriilor Craiovei și numai din asta îți dai seama că în fiecare dintre ei există o dorință de a ajunge fotbalist. Să dea Dumnezeu să li se îndeplinească visul! Când eram junior am primit o pereche de ghete de la fratele tatăului meu, care însemnau mult pentru mine la vremea respectivă. Noi am fost mai năpăstuiți, nu se găseau ca acum. Jucam cu niște ghete fabricate în România, pe care le cârpeam când se dezlipeau. Am mai primit un cadou de la Ion Oblemenco, dar nu mai rețin ce. Moșul a fost foarte darnic cu noi, cei de la echipa mare, în ultimele trei luni, și sunt convins că nu se va opri nici în 2015. Numele sonore de fotbaliști se pot forma și aici, nu trebuie aduse neapărat din altă parte“, a spus Săndoi, completat de managerul Felix Grigore: „A venit Moșul alb-albastru, a fost un moment emoționant. Învață foarte repede copiii istoria fotbalistică a Craiovei și numele jucătorilor de legendă, ăsta este rolul academiei pe care încercăm să o construim. Și eu, ca și Emil Săndoi, aștept să vină Moșul cu un jucător, doi, așa cum sunt convins că își dorește întreaga suflare alb-albastră. Discutăm deja cu fotbaliștii, dar nu o să vă divulg numele lor. Vor fi jucători buni, care sperăm să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul“.

„Craiovenilor le-am adus bucurii în suflet“

La rândul lor, jucătorii Alexandru Băluță și Nicușor Bancu le-au urat „Sărbători fericite!“ tuturor suporterilor, dar nu înainte de a le promite un retur foarte bun. „Ştiu că tuturor craiovenilor le-am adus bucurii în suflet prin parcursul nostru, prin rezultatele pe care le-am avut. Ne aşteaptă un retur mult mai greu, pentru că toate echipele vor să se salveze. Important este să continuăm pe aceeaşi linie, să terminăm cât mai sus, să ne îndeplinim obiectivul. Tot timpul am fost luaţi în serios și așa va fi și de acum înainte. Depinde numai de noi dacă o să continuăm acest parcurs excelent, trebuie să avem constanţă în evoluţii şi rezultate“, a spus Băluță. „Sunt foarte bine, nu mai am nici o durere. Aştept cu nerăbdare să revin pe teren. Trebuie să trag tare, să mă recuperez cât mai repede. Acum, ajung la șase ore pe zi de pregătire, şi sâmbăta, şi duminica, şi de Crăciun, doar de Revelion nu mă voi pregăti. Oricum, şi fără mine, băieţii au avut un parcurs bun, cu multe meciuri fără înfrângere. Sper să încheiem campionatul în primele cinci, ştiu că se poate. Suporterilor le mulţumesc pentru mesaje, pentru că mi-au fost alături, şi le transmit Crăciun fericit şi multă sănătate“, a spus Bancu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS