22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăSport„Bătaie“ pe puncte la Braloștița

„Bătaie“ pe puncte la Braloștița

Jucătorii Filiaşiului (în albastru) vor avea meci greu cu „fraţii“ de la Işalniţa
Jucătorii Filiaşiului (în albastru) vor avea meci greu cu „fraţii“ de la Işalniţa

Runda a 12-a din Liga a III-a, seria 4, ne propune derbiul Doljului, CSO Filiași urmând să întâlnească pe teren propriu, la Braloștița, de la ora 14.00, pe ACS Viitorul Municipal Craiova. Sunt ambiții mari la mijloc, ambele grupări dorind să contabilizeze cele trei puncte puse în joc și să demonstreze două lucruri diferite: filieșenii, că traversează o perioadă fastă, fapt relevat și de poziția din clasament, iar „municipalii“, că pot ieși din criza în care se află, în cele zece meciuri jucate până acum neaflând cum „arată“ victoria.

Alin Gavrilă: Nu se pune problema desființării

Antrenorul echipei „adoptate“ de comuna Ișalnița, Alin Gavrilă, este convins că îi așteaptă un joc greu pe „municipali“, dar crede că Ionuț Șerban și compania pot obține un rezultat pozitiv din această deplasare.
„O să fie o partidă foarte dificilă, în care noi plecăm cu șansa a doua. Nu am probleme de lot, iar băieții care au rămas sunt dornici să joace. Într-adevăr, au trecut multe etape fără victorie, iar pentru noi a fost o perioadă foarte grea. Am avut numai ghinioane, am luat multe goluri numai în ultimele minute pentru că unii băieți nu au fost concentrați tot timpul. De asta am pierdut atâtea puncte“, a explicat Alin Gavrilă, pentru GdS.
Tehnicianul grupării ACSVM Craiova a dorit să pună capăt și zvonurilor apărute în ultimul timp, cum că echipa s-ar desființa în pauza competițională din iarnă. „Nu se pune problema desființării. Sunt răutăți venite din anumite cercuri, care vor destabilizarea clubului nostru, și aici mă refer la cei care nu mai sunt acum lângă echipă. Primarul nostru își dorește foarte mult ca echipa să meargă bine și de asta a și investit în baza sportivă. Am avut tot sprijinul, îl avem și acum, dar, din păcate, echipa nu este la nivelul dorit. Cu siguranță că în iarnă vor avea loc unele schimbări și lotul va fi îmbunătățit, deci vorbim de continuitate fără nici o îndoială. Să dea Dumnezeu să vină și rezultatele de acum înainte, că numai ele ne redau moralul și liniștea“, a punctat Alin Gavrilă.

Ciurea: Victoria va fi a noastră

Strategul echipei CSO Filiași, Gigi Ciurea, nu concepe să nu contabilizeze toate cele trei puncte din jocul cu ACSVM Craiova. „Este un derbi doljean și îl privim cu încredere. Victoria va fi a noastră, eu așa zic. Stăm bine în clasament, mai ales pentru o nou-promovată, dar acum sperăm să practicăm un joc bun și să facem o figură frumoasă în continuare. Întâlnim o echipă în suferință, dar care are jucători buni, și vom fi foarte atenți, pentru că nu vrem surprize. Este un meci care trebuie câștigat. Singurul jucător cu probleme medicale este Crețu. În rest, toți jucătorii sunt apți și motivați“, a spus antrenorul filieșenilor, Gigi Ciurea, pentru GdS.
La rândul său, directorul sportiv Florin Spânu a garantat că Alin Bălă și compania vor începe returul pe noua bază sportivă din Filiași. „Abia așteptăm să ne mutăm la Filiași, unde suntem convinși că vom avea mulți suporteri. Sunt semnale pozitive prinvind stadionul. Clădirea este OK și mai trebuie doar mobilierul. Terenul a fost adus la nivel zero, iar acum se vor face drenajul și instalația de aspersoare. Dacă mai ține vremea așa, până la prima ninsoare, o să avem și gazonul însămânțat. Noi suntem foarte mulțumiți de rezultatele pe care le-am avut în tur, iar dacă băieții se pregătesc bine și câștigăm următoarele două jocuri, cu Ișalnița și Pandurii II, chiar ar fi o performanță foarte mare să terminăm pe locurile cinci sau șase. Am ajuns aici prin foarte multă muncă, seriozitate, jucătorii au fost plătiți la zi. Suntem puțin în urmă cu primele de joc, dar se vor rezolva în scurtă perioadă“, a punctat Florin Spânu, pentru GdS.
Partida de la Braloștița va fi arbitrată de Cristian Vieru (Cisnădie), ajutat de Ioan Duma (Mediaş) și Ramona Doriana Bunget (Târgu Jiu), observatori fiind desemnați Elena Mușetoiu (Piteşti), respectiv Florin Nicolaescu (Slatina).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS