14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăSportCSU - Steaua, meciul despărțirii de Stadionul „Ion Oblemenco“

CSU – Steaua, meciul despărțirii de Stadionul „Ion Oblemenco“

Viorel Ferfelea (tricou verde) şi colegii săi au şansa să răzbune acel 1-3 înregistrat în „Ghencea“
Viorel Ferfelea (tricou verde) şi colegii săi au şansa să răzbune acel 1-3 înregistrat în „Ghencea“

Gata cu incertitudinile! Suporterii CS Universitatea Craiova au primit ieri două vești bune. Prima ar fi că oficialii olteni au reușit să convingă autoritățile locale și membrii Companiei Naționale de Investiții (CNI) ca echipa să joace toate meciurile de pe teren propriu din 2014 pe „Ion Oblemenco“, legendara arenă putând intra apoi în procesul de demolare. A doua, că sorții au făcut ca Brandan și compania să dea piept cu Steaua în sferturile Cupei României, confruntarea fiind programată pe 3 decembrie, în Bănie. Privind în ansamblu, cele două vești pot conduce la ideea că meciul contra campioanei va fi unul de gală, iar o calificare în semifinalele competiției KO ar „îndulci“ clipa despărțirii de fostul „Central“.
„Meciul cu Steaua va fi ultimul jucat pe Stadionul «Ion Oblemenco». Am obţinut înţelegere de la autorităţile locale şi vom juca acolo. Vom avea 30.000 de suporteri în tribune, care ne vor împinge către victorie. Dacă luăm ultimele șapte etape, noi suntem pe primul loc, iar Steaua în urma noastră. Dacă-i vom elimina nu înseamnă că vom produce surpriza“, a declarat managerul Felix Grigore, pentru site-ul oficial.

Săndoi: Sorţii nu au fost de partea noastră

Antrenorul formației din Bănie, Emil Săndoi, nu a fost prea fericit atunci când a aflat oponenta din sferturile Cupei, dar se bucură pentru că publicul craiovean își poate lua „la revedere“ de la Stadionul „Ion Oblemenco“ cu o calificare în semifinale. „Sorţii nu au fost de partea noastră. Steaua era cel mai greu adversar pe care-l puteam întâlni. Însă, la ora actuală, noi suntem pe primul loc într-un clasament al formei sportive, postură pe care dorim să o menţinem şi la ora jocului cu Steaua. Vom lupta pentru calificare, pentru Nicuşor Bancu, pentru suporteri, care sunt convins că vor umple stadionul. Este un meci de gală la despărţirea de bătrânul «Ion Oblemenco», iar acesta este un motiv în plus pentru care dorim să câştigăm“, a spus Emil Săndoi.

Cârțu: Stadionul se va umple la acest meci

La rândul său, directorul tehnic al CS Universitatea Craiova, Sorin Cârțu, s-a felicitat pentru faptul că a pus presiune pe autoritățile locale de a lăsa echipa pe „Ion Oblemenco“ până la finalul activității din 2014. „Cu cine am picat? Cu Steaua? Înseamnă că am fost foarte inspirat când am cerut autorităţilor să nu demoleze acum arena! Vă daţi seama ce meci de gală va fi cu Steaua? Ăsta cu siguranţă va fi ultimul pentru stadionul nostru şi merita să găzduiască un joc de un asemenea interes. Stadionul se va umple la acest meci“, a declarat „Sorinaccio“, pentru Prosport. „Steaua e foarte puternică. Chiar dacă noi nu am pierdut nici un joc de când am preluat echipa, totuşi întâlnim campioana. Ei sunt favoriţi. Dar, repet, mă bucur mai mult pentru acest oraş, pentru că acest stadion va găzdui un ultim meci de o asemenea amploare“, a completat Sorin Cârţu.

Badea: Vom trece în următorul tur

Fostul președinte al CS Universitatea Craiova, în prezent membru în CA al grupării alb-albastre, Pavel Badea, a afirmat ieri, într-o conferință de presă, că are încredere că nașul său, Sorin Cârțu, și în prietenul Emil Săndoi că vor reuși să-și conducă elevii spre faza următoare a Cupei României și să bifeze performanțe notabile în curând. „Sunt sigur că vom trece în următorul tur. Meciul se joacă pe «Ion Oblemenco», așa că nimeni nu vine favorit la Craiova. La ora actuală, starea de spirit a echipei s-a schimbat, jucătorii sunt încrezători. Eu am spus de la începutul acestui sezon că avem o echipă competitivă, cu jucători tineri și cu experiență, cu personalitate, cu multă valoare, și sper să confirme. În ultimele nouă meciuri au demonstrat ce ne doream de la ei: performanțe, atitudine, caracter. Mesajul meu pentru nașul Cârțu? Să nu mă decepționeze! Glumeam. Trebuie să credem în cei doi antrenori care au schimbat starea de spirit la nivelul fotbalului craiovean. Și Cârțu, și Săndoi sunt de-ai noștri, sunt legați de istoria CS Universitatea Craiova, sunt doi oameni care au făcut performanțe și ca jucători, și ca antrenori și nu văd de ce nu ar face și de acum înainte“, a afirmat Pavel Badea.

Cupa României – sferturi

Program: CS Mioveni – CFR Cluj, CS Universitatea Craiova – Steaua, ASA Târgu Mureş – Petrolul Ploiești, Universitatea Cluj – Pandurii.
Meciurile se vor juca pe 3 decembrie, într-o singură manşă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS