11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiovenii au cedat primele puncte în Polivalentă

Craiovenii au cedat primele puncte în Polivalentă

Travis Bureau a fost cel mai eficient jucător de la SCM-U Craiova în partida cu Piteștiul
Travis Bureau a fost cel mai eficient jucător de la SCM-U Craiova în partida cu Piteștiul

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova a suferit prima înfrângere pe teren propriu în actualul sezon din Liga Naţională. Craiovenii au fost învinşi luni de BCM-U Piteşti cu scorul de 92-81 (27-22, 28-22, 13-22, 24-15), în ultima partidă din etapa a cincea.
Oaspeții, însoțiți în Polivalenta din Bănie de un grup de suporteri, dar și de mascota echipei, un vultur violet, au avut un start foarte bun de partidă, iar la pauza mare conduceau cu scorul de 55-44. A urmat un sfert foarte bun al Craiovei, în care Travis Bureau a marcat de trei ori de la distanță, iar în minutul 29 scorul a devenit egal (66-66). Când cei aproximativ 3.000 de craioveni prezenți în sală sperau că elevii lui Mandic vor întoarce soarta meciului, au intervenit greșeli și ratări din partea lui Otovic și a colegilor săi, iar BCM-U Pitești, formație care a avut printre titulari doi foști jucători de la SCM-U Craiova, Mirko Kovac și Iulian Orbeanu, și-a adjudecat victoria. Pentru SCM-U au evoluat: Petrişor (1), Bureau (22), Bozovic (8), Vucurovic (5), Krstanovic (26), D. Andrei (6), Otovic (9), Bosnjak (4). La echipa piteşteană au jucat: Sutalo (11), Orbeanu (9), Pilcevic (9), J. Ross (25), Kovac (9), Fraseniuc (11), Milosevic (16), Faber (2).
Antrenorul argeșenilor, Hristu Șapera, a punctat principalele atuuri ale echipei sale în disputa de luni seară: „A fost un meci bun, cu o intensitate destul de bună. Noi am rămas concentrați până la final, am luptat ca o echipă și zic că acest lucru a făcut diferența. Am avut o scădere a concentrării în sfertul trei, Craiova a jucat bine și a revenit în meci, apoi am revenit și noi în sfertul patru, am luat deciziile corecte și acest lucru a dus la victorie“.

D. Andrei: Pe final nu ne-au mai ținut bateriile

De partea cealaltă, doi dintre baschetbaliștii de la SCM-U Craiova au recunoscut că toate cele zece coșuri din afara semicercului, marcate de piteșteni în primele 20 de minute, au atârnat greu în economia partidei. „Noi am început foarte moi în apărare meciul, iar Piteștiul a jucat mult mai dur, pe alocuri parcă și-a dorit mai mult victoria. Ne-au surprins cu aruncările de la distanță. În prima jumătate, cine arunca de la ei marca“, a spus Dragoș Andrei. Jucătorul craiovean a mărtusit că pe final echipa sa a fost lipsită de energie. „După pauză, am remediat greșelile din primele două sferturi și am revenit, dar, din păcate, nu ne-au mai ținut bateriile până pe final. Mi s-a spus că nu am condus nici o secundă în partida cu Piteștiul, dar nici la Târgu Jiu nu conduseserăm nici o secundă și am câștigat în final. Acum, poate am avut emoții și nu am luat cele mai bune decizii. Din păcate, am avut de alergat după ei, pentru că la pauză aveau 15 puncte, și asta costă. Ei nu au consumat la fel de multă energie“.
Nikola Otovic a admis că avansul luat de piteșteni în prima parte a jocului a fost greu de remontat: „A fost un meci greu, adversarii au dictat tempoul încă de la început. Am câștigat un singur sfert, al treilea. Piteștiul a aruncat foarte bine de la distanță în prima parte a partidei și este destul de greu să revii de la o distanță așa mare. Vom încerca să câștigăm la Timișoara, iar dacă vom juca aşa cum am făcut-o în sfertul trei cu BCM-U Pitești, promit că vom câștiga“.

Vineri joacă în Banat

SCM-U Craiova va juca vineri (ora 18.00) la BC Timișoara, iar Dragoș Andrei crede că SCM-U Craiova poate reveni acasă victorioasă: „Pentru noi, toate meciurile sunt dificile, dar, așa cum am câștigat la Târgu Mureș și la Târgu Jiu, am mare încredere că putem face un joc bun la Timișoara. Situația nu este chiar roz acolo. Presiunea este asupra lor, noi o să mergem un pic mai relaxați, dar în nici un caz nu vom merge acolo ca să venim învinși“.

Fetele înfruntă Danzio Timișoara

Echipa feminină de baschet SCM-CSS Craiova va juca astăzi, de la ora 15.00, pe teren propriu, cu BCM Danzio Timișoara, în etapa a noua din Liga Națională. Janina Ninu și colegele sale ocupă ultimul loc în clasament, cu înfrângeri pe linie, în timp ce bănățencele se află pe locul nouă (patru victorii, patru înfrângeri). Jocul de astăzi se va disputa în Sala Sporturilor „Ion Constantinescu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS