13.7 C
Craiova
luni, 13 mai, 2024
Știri de ultima orăSportTenis - Victor Hănescu, învins de Victor Crivoi la Sibiu Open

Tenis – Victor Hănescu, învins de Victor Crivoi la Sibiu Open

Cel mai bine clasat tenisman român al momentului, Victor Hănescu, a fost învins de Victor Crivoi cu scorul de 6-2, 6-4, astăzi, în runda inaugurală a turneului challenger Sibiu Open, dotat cu premii totale de 42.500 euro, informează Agerpres. Crivoi (32 ani, 283 ATP) a reușit prima sa victorie în fața lui Hănescu (33 ani, 135 ATP), cap de serie nr. 5 pe Cibin, după trei eșecuri consecutive, toate la turnee challenger, în 2008 la Dnepropetrovsk, 6-3, 7-6 (6) în sferturi, în 2012 la Timișoara, 6-2, 6-4 în sferturi, și tot în 2012 la Sibiu, cu 1-6, 6-4, 6-1 în primul tur.

Victor Crivoi și-a asigurat un cec de 730 de euro și 8 puncte ATP, iar următorul său adversar va fi germanul Peter Torebko.
Adrian Ungur (29 ani, 142 ATP), al patrulea favorit, a fost învins în optimi de bosniacul Tomislav Brkic, un jucător mai slab cotat (24 ani, 222 ATP), cu 6-3, 6-3.
La dublu, perechea Alexandru-Daniel Carpen/Marius Copil a trecut în primul tur de cuplul Bogdan Ionuț Apostol/Andrei Pătrui, cu 6-1, 6-1, în doar 50 de minute, iar în sferturi va da piept cu câștigătorii meciului dintre Patrick Grigoriu/Costin Păvăl și cehii Roman Jebavy/Jaroslav Pospisil.
Alte rezultate de miercuri:
simplu, optimi
Pere Riba (Spania/N. 3) – Filippo Volandri (Italia) 3-6, 6-1, 6-3; 
Albert Montanes (Spania/N. 2) – Jonathan Eysseric (Franța) 6-2, 6-4; 
Flavio Cipolla (Italia) – Marco Cecchinato (Italia/N. 8) 2-6, 7-5, 6-0;

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS