Știri de ultima orăPoliticaNationalIlie Bolojan anunță că PNL ar putea susține Guvernul Luca Niculescu, fără să intre la guvernare

Ilie Bolojan anunță că PNL ar putea susține Guvernul Luca Niculescu, fără să intre la guvernare

PNL ar putea încheia un acord politic bilateral cu premierul desemnat Luca Niculescu, prin care să contribuie la stabilitatea politică a României în următoarele șase luni, fără să participe la guvernare. Ilie Bolojan a anunțat că liberalii vor rămâne în opoziție, dar vor susține măsurile Executivului care respectă disciplina fiscală, protejează investițiile și servesc interesului național.

În ce condiții ar susține liberalii Guvernul

Într-o postare publicată pe Facebook, Ilie Bolojan a precizat că documentul avut în vedere de Partidul Național Liberal nu va fi un acord de coaliție și nu va presupune ocuparea unor funcții în Executiv. Acesta ar urma să stabilească principiile și condițiile în care liberalii vor putea susține anumite decizii ale Guvernului condus de Luca Niculescu, potrivit tvrinfo.ro

Potrivit liderului PNL, sprijinul partidului va depinde de respectarea unor obiective precum atingerea țintei de deficit bugetar, menținerea disciplinei fiscale, protejarea investițiilor și folosirea responsabilă a banilor publici.

PNL ar putea vota bugetul de stat pentru 2027

Unul dintre angajamentele propuse vizează susținerea proiectului bugetului de stat pentru anul 2027. Liberalii ar fi dispuși să voteze bugetul dacă acesta va fi construit pe estimări realiste și pe venituri care pot fi efectiv încasate.

„Bugetul trebuie să continue consolidarea fiscală, să protejeze investițiile și să evite creșterea cheltuielilor fără acoperire în venituri”, a transmis Ilie Bolojan.

Liderul liberal a avertizat că majorarea cheltuielilor fără surse sustenabile de finanțare riscă să agraveze situația economică a țării.

Liberalii nu ar iniția și nu ar vota moțiuni de cenzură timp de șase luni

Potrivit propunerii prezentate de Bolojan, în primele șase luni de la încheierea acordului, PNL nu ar urma să inițieze sau să voteze moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Niculescu, atât timp cât premierul respectă principiile și obiectivele asumate prin document.

Prin această formulă, liberalii ar oferi Executivului o perioadă de stabilitate politică, fără să renunțe la statutul de partid de opoziție.

„PNL nu cere funcții și nu negociază ministere”

Ilie Bolojan susține că partidul nu urmărește obținerea unor funcții guvernamentale, ci garanții privind stabilitatea financiară și continuarea reformelor.

„PNL nu cere funcții și nu negociază ministere. Cere abordări principiale, garanții pentru stabilitatea financiară a țării și pentru continuarea reformelor”, a transmis liderul liberal.

Acesta a precizat că PNL va continua să critice deciziile pe care le consideră greșite, dar va susține măsurile pe care le consideră benefice pentru România.

Propunerea ar putea deschide calea unei susțineri parlamentare condiționate a Guvernului Luca Niculescu, fără ca PNL să intre la guvernare. Forma finală a acordului și condițiile concrete ale acestuia urmează să fie stabilite.

Citeşte şi: Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. Decizia Tribunalului București nu este definitivă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS