9.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPandurii poate decide viitorul echipei lui Hagi

Pandurii poate decide viitorul echipei lui Hagi

Formaţia Pandurii Târgu Jiu întâlneşte astăzi, de la ora 19.00 (Digi Sport 1), pe teren propriu, echipa Viitorul Constanţa, într-un joc din cadrul etapei a 31-a din Liga I. Gorjenii sunt în cădere liberă, nereuşind să obţină acasă vreun succes în anul 2014. În schimb, gruparea lui Gheorghe Hagi are nevoie de victorie ca de aer ca să încerce evitarea retrogradării în eşalonul secund.
Antrenorul vicecampioanei României, Petre Grigoraş, a atras atenţia că jocul cu gruparea de la malul mării poate fi foarte greu, dacă jucătorii săi nu vor trata cu maximă atenţie adversarii. „Viitorul este o echipă cu evoluţii oscilante. A câştigat la Dinamo şi la Vaslui, unde se obţin greu puncte. Viitorul este o formaţie bună, cu tineri care aleargă foarte mult, foarte bine aşezaţi în teren. Mi-aş dori să batem noi, iar Viitorul să se salveze de la retrogradare. Este posibil să fac două-trei schimbări faţă de meciul precedent“, a afirmat Petre Grigoraş.
În turul sezonului, Pandurii a câştigat partida cu Viitorul, de la Constanţa, scor 1-0, datorită golului reuşit de Viorel Nicoară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS