15.6 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăSportBaschet (m): Bureau, Căpuşan, Seals şi Darby au câştigat All Star Game-ul

Baschet (m): Bureau, Căpuşan, Seals şi Darby au câştigat All Star Game-ul

Echipa Sudului, din care au făcut parte şi trei jucători de la SCM-U Craiova (Travis Bureau, LeVar Seals, Andrei Căpuşan) şi unul de la Energia Rovinari (Louis Darby), a învins formaţia Nordului, cu scorul de 135-124 (70-62), aseară, la All Star Game la baschet masculin, desfăşurat la Cluj Napoca, în prezenţa a 2.500 de spectatori.

Bureau a marcat 27 de puncte, Seals -16, Căpuşan -10, iar Darby – 28 de puncte.
Înainte de meci a avut loc un mini-concert Smiley, după care a fost omagiat fostul jucător al echipei „U” Cluj şi al naţionalei, Horia Demian, dar şi legende ale baschetului românesc. Imnul naţional a fost interpretat de rapsodul Dumitru Fărcaş, la taragot, pentru ca angajarea mingii la All Star Game să fie făcută de actorul Florin Piersic.

Meciul a fost pigmentat cu faze spectaculoase, dar şi cu „giumbuşlucuri” ale jucătorilor, care au produs deliciul publicului.
În pauze a avut loc concursul de aruncări de 3 puncte, câştigat de jucătorul Devon Austin (CSU Atlassib Sibiu), dar şi cel de slam-dunk, ce a revenit baschetbalistului Josh Sparks (U BT Mobitelco Cluj). La concursul de aruncări de 3 puncte a participat LeVar Seals, iar la cel de slam-dunk Travis Bureau şi Louis Darby. Aceştia s-au calificat în finală la echipa Sudului alături de Adrian Guţoaia, dar publicul l-a preferat pe Guţoaia.  
Jucătorul Energiei, Darby, a plecat la Târgu Jiu cu titlul de  MVP al All Star Game, după ce weekendul trecut ridicase deasupra capului trofeul Cupei României cu echipa sa de club.

În cele două echipe, Nord şi Sud, s-au regăsit jucători de la fiecare echipă din Liga Naţională, 14 în total şi doi antrenori, componenţa fiind decisă în urma voturilor exprimate de public (în proporţie de 30 la sută), de reprezentanţii mass-media (30 la sută) şi de membrii Colegiului Central al Antrenorilor din cadrul FR Baschet (40 la sută).
Nord: William Franklin (CSM Oradea), Goran Martinici (BC Mureş), Zlatko Jovanovici (BC Timişoara), Milos Bojovici (CSU Atlassib Sibiu), Darius Hargrove (U BT Mobitelco Cluj), Josh Sparks (U BT Mobitelco Cluj), Florin Popa (BC Timba Timişoara), Devon Austin (CSU Atlassib Sibiu), Daniel Dillon (CSM Oradea), Titus Nicoară (CSM Oradea), Mihai Silvăşan (U BT Mobitelco Cluj), Alexandar Mladenovici (BC Mureş), Cătălin Baciu (U BT Mobitelco Cluj) şi Bogdan Ţibîrnă (CSM Oradea). Antrenori: Srecko Sekulovic (BC Mureş) şi Cristian Achim (CSM Oradea).
Sud: Filip Adamovici (CSU Asesoft Ploieşti), Gheorghe Balmuş (Concordia Chiajna), Alhaji Mohammed (CSU Asesoft Ploieşti), Pankracije Barac (BCM U Piteşti), Cezar Stănescu (BC Farul Constanţa), Louis Darby Jr (Energia Rovinari), Levar Seals (SCM U Craiova), Adrian Guţoaia (CSU Asesoft Ploieşti), Travis Bureau (SCM U Craiova), Cătălin Burlacu (CSU Asesoft Ploieşti), Andrei Căpuşan (SCM U Craiova), Ousmane Barro (BCM U Piteşti), Gerald Lee (CSU Asesoft Ploieşti), Virgil Stănescu (Steaua CSM Eximbank Bucureşti). Antrenori: Vladimir Arnautovici (CSU Asesoft Ploieşti) şi Hristu Şapera (BCM U Piteşti).

Evenimentul anual All Star Game a inclus şi de această dată un bal caritabil, care s-a desfăşurat luni seară, fiind adunaţi peste 102.000 de lei, care vor fi donaţi Centrului de Autism Transilvania, Spitalului de Oncologie din Cluj-Napoca, dar şi antrenorului de baschet Tokacs Karoly din Târgu Mureş, al cărui fiu suferă de o gravă afecţiune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS