14 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportPlânge Bănia! Corneliu Andrei Stroe a urcat în ceruri

Plânge Bănia! Corneliu Andrei Stroe a urcat în ceruri

http://www.youtube.com/watch?v=icVJkbvrLaM

\n

Oltenia fotbalistică este din nou în doliu! Corneliu Andrei Stroe a trecut în nefiinţă, nefericitul eveniment petrecându-se marţi seară, marele om de sport lăsând în urma sa multe lacrimi. Când spui Corneliu Andrei Stroe, te gândeşti, inevitabil, la Craiova Maxima, echipă pe care a creat-o şi a condus-o spre marea performanţă, menţinând-o mult timp în lumea bună a fotbalului european. Pentru tot ceea ce înseamnă Universitatea Craiova, Corneliu Andrei Stroe a fost cel mai bun manager, omul care a ştiut să înfrunte absurdităţile comunismului şi să pună pe primul loc idealurile clubului alb-albastru, reuşind să obţină gloria la care tânjesc suporterii de astăzi.
Avea 70 de ani şi nu dădea nici un semn că are de gând să părăsească lumea în care şi-a câştigat respectul, o lume căreia i-a oferit enorm, iar satisfacţiile sufleteşti au fost pe măsură.
„A fost la plimbare prin parc cu soţia dumnealui. Apoi, au venit acasă, iar el s-a aşezat la televizor, în fotoliu. Doamna s-a dus la bucătărie, iar când s-a întors nea Cornel nu mai era în viaţă. E o mare dramă. Nu îmi găsesc cuvintele. E de necrezut“, a declarat, pentru fanatik.ro, team-managerul CSU Craiova, Silvian Cristescu.

Pentru ultima dată în tribuna oficială
a stadionului „Ion Oblemenco“

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Corneliu Andrei Stroe a fost depus ieri, la prânz, în tribuna oficială a stadionului „Ion Oblemenco“, unde a activat până în ultima clipă, fiind preşedinte de onoare la CS Universitatea Craiova, liderul seriei a doua al ligii secunde. Evenimentul s-a petrecut în prezenţa soţiei, Marilena, fata cunoscutului antrenor Nicolae Oţeleanu, autor a trei mari performanţe în Craiova: promovarea cu Ştiinţa în Divizia B în 1954 şi apoi în Divizia A, în 1964, dar şi promovarea lui Electroputere în Divizia B (1968). A fost de faţă şi familia Craiovei Maxima, dar şi mulţi oameni de sport. Suporterii îi pot aduce un omagiu şi pot aprinde o lumânare creatorului Craiovei Maxima la „oficiala“ fostului „Central“ până în această seară, când va fi mutat la capela Bisericii „Harşu“. Înmormântarea va avea loc mâine, la ora 12.00, la cimitirul Ungureni.
„Oraşul Craiova a pierdut un mare om de sport. Un om care a reprezentat cu adevărat Craiova şi a făcut-o cu mare onoare în timpul vieţii. Este o mare pierdere pentru noi toţi şi transmitem sincere condoleanţe familiei şi nu-l vom uita pe nea Cornel niciodată. În ultimele luni am fost foarte apropiaţi, am început împreună un proiect, pe care dânsul l-a iniţiat, şi am stat foarte mult împreună din dorinţa de a încerca să dăm craiovenilor o nouă echipă. Nefericitul eveniment s-a întâmplat pe 1 aprilie, dar în nici un moment nu am crezut că a fost o păcăleală, pentru că nu se glumeşte cu asemenea lucruri. Ieri (marţi – n.r.) am stat foarte mult timp împreună. Ne făcuserăm planul să mergem împreună la meciul de sâmbătă, de la Vâlcea. Chiar glumea cu mine, pentru că sâmbăta trecută, când am fost la Slatina, am alimentat la o benzinărie şi în loc de motorină mi-au pus benzină. Mă lua peste picior, spunând că nu mai lasă pe nimeni să mai facă plinul ca să rămână din nou cu mine pe câmp. E aşa de schimbătoare viaţa şi de imprevizibilă, te loveşte atunci când te aştepţi mai puţin“, a declarat directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea.
„Decesul fulgerător al domnului profesor Corneliu Andrei Stroe ne-a produs tuturor o durere imensă. S-a stins un om de o mare valoare, un om care a scris pagini importante în istoria fotbalului craiovean şi a oraşului nostru. Şi-a dedicat viaţa clubului Universitatea Craiova, a construit cu migală echipe mari şi i-a sprijinit pe jucători să devină oameni respectaţi. A fost părintele Craiovei Maxima şi unul dintre personajele-cheie care s-au implicat în ultimele luni în proiectul renaşterii fotbalului craiovean. Trecerea în nefiinţă a unui om de o asemenea valoare nu poate lăsa în urmă decât durere şi regrete imense“, a spus directorul general al CSU Craiova, Gheorghiţă Geolgău, pentru csuc.ro.

Balint şi Pleşan, foarte afectaţi

Tristeţe mare a fost şi în rândul jucătorilor de la CS Universitatea Craiova, care înaintea antrenamentului de după-amiază au venit la „oficială“ îmbrăcaţi în doliu şi au aprins lumânări. Cel mai afectat de moartea lui Corneliu Andrei Stroe a fost căpitanul Mihăiţă Pleşan, care l-a cunoscut pe conducătorul oltean şi în postura de profesor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) .
„Pentru mine este un moment foarte trist. Îl cunoşteam foarte bine, m-a ajutat foarte mult şi nu îmi găsesc cuvintele să vorbesc de dânsul… A inventat o echipă fantastică. Sper să ne reinventăm şi să continuăm ceea ce a făcut dânsul o dată. Îmi pare rău că la sfârşitul acestui campionat nu se va putea bucura cu noi. Mi-a fost profesor, mi-a fost decan şi este greu să vorbesc de dânsul la trecut, pentru că a făcut mult bine. În sufletul nostru va rămâne mereu şi sper să se bucure cât mai mult de ceea ce vom face, de unde va fi. Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, a spus Pleşan, printre de lacrimi.
Cu durere în suflet a vorbit şi antrenorul CSU, Gabi Balint, care a ajuns să antreneze liderul Ligii a II-a, seria 2, graţie lui Corneliu Andrei Stroe: „Era un om care nu îşi arăta vârsta. Simţeai că îşi trăieşte viaţa din plin, din păcate uite că se întâmplă şi lucruri neprevăzute şi ne pare foarte rău, suntem afectaţi. Ştim cine a fost, ştiu despre echipă, chiar îmi propusesem ca înainte de antrenament să discutăm puţin despre domnul Stroe. Cei care nu ştiu cine e să îl cunoască, chiar dacă este într-un moment mai puţin plăcut. Acest om a făcut multe pentru fotbalul craiovean, a fost iniţiatorul unor mari generaţii de fotbalişti, toţi l-au iubit enorm pentru că a fost un om simplu şi a fost foarte aproape de sufletul jucătorilor. O să încercăm să jucăm sâmbătă (cu CSM Vâlcea – n.r.) în primul rând pentru dânsul, pentru toţi ceilalţi care nu mai sunt printre noi şi care au scris istorie aici, în Craiova. Am rămas uimit, pentru că în momentul în care am venit în Craiova cei din conducere mi-au spus că am fost recomandat şi de dânsul. Acum, când am stat de vorbă, soţia mi-a destăinuit că mă admira foarte mult şi nu ştiam acest lucru înainte. Din păcate, nu o să fie lângă noi să vadă momentul pe care îl aşteptăm şi toţi dăm ceea ce avem mai bun să ajungă Craiova din nou să aibă fotbal. Este un moment trist acum…“, a spus Gabi Balint.

Marcel Iancu: E timpul să încetăm «războiul» şi să ne îngropăm preşedintele

Mari păreri de rău se regăsesc şi în tabăra celor de la FC Universitatea Craiova, preşedintele Marcel Iancu postându-şi durerea pe contul său de socializare: „A fost unicul om pentru care fotbalul nu avea multe taine şi lângă care am trăit momente unice în fotbal. Am fost vicepreşedintele clubului FC Universitatea Craiova, al cărui preşedinte era Corneliu Andrei Stroe, omul care m-a lansat în fotbalul mare şi căruia profesional îi datorez totul. Îi mulţumesc că a existat. Avea un cult al personalităţii desăvârşit, prieteni mulţi şi dorinţă multă de viaţă (…) În cei peste zece ani petrecuţi lângă nea Cornel am învăţat tainele preşedinţiei la fotbal. A fost pentru mine un om căruia i-am acordat respect cât a fost în viaţă şi îi voi purta respect etern. (…) Acum totul este istorie, dar Dumnezeu ne dă semne pe care noi, oamenii, nu le înţelegem la timp. Acum e timpul să încetăm «războiul» şi să ne îngropăm preşedintele. Corneliu Andrei Stroe e preşedintele meu, al Universităţii Craiova şi al întregului fotbal oltenesc“.

Marian Dragomir:
A murit aşa cum şi-a dorit: rapid!

Numele lui Corneliu Andrei Stroe nu este legat doar de performanţele Universităţii Craiova, ci şi de Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS). „Domnul Stroe este unul dintre fondatorii facultăţii noastre, alături de Ion Rinderiu. Nu-mi vine să cred că vorbim de Domnia sa la trecut. A murit aşa cum şi-a dorit: rapid! Chiar ne spunea la facultate într-o zi: «Voi nu o să suferiţi cu mine deloc, pentru că eu o să mă duc repede». Aseară (marţi – n.r.), când am aflat, am crezut că este o glumă proastă, de 1 aprilie, şi pentru că nu-mi venea să cred m-am dus la dânsul acasă… Era de o nobleţe extraordinară, un coleg şi un om căruia eu şi întreg corpul profesoral îi datorăm foarte multe. În ceea ce priveşte FEFS-ul, dânsul a organizat totul la început şi a făcut-o foarte bine. Era impecabil tot ce făcea. Petrecea foarte mult timp la birou, iar atunci când nu venea la serviciu, ne lipsea foarte mult. Inclusiv în ultimii doi ani, după ce a ieşit la pensie, a venit la facultate şi stătea cu noi câteva ore. Suntem devastaţi, dar, din păcate, orice început are şi sfârşit“, a declarat decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, Marian Dragomir, pentru GdS.
 „Nu îmi vine să cred! Ne cunoşteam de 45 de ani. Ieri (marţi – n.r.) am vorbit la telefon şi rămăsese să ne întâlnim azi (ieri – n.r.) la 11.00, la Doru Roşca, la microhotelul din spatele stadionului. Uite că acum ne întâlnim tot la stadion, dar în tribună, în alte circumstanţe“, a spus fostul voleibalist Nicu Braun, în prezent consilier la Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj.

Corneliu Andrei Stroe

Data şi locul naşterii: 2 iulie 1943, Dioşti, judeţul Dolj
Este cetăţean de onoare al municipiului Craiova.
1958-1964: a practicat atletismul la Banatul Timişoara şi Ştiinţa Bucureşti;
1961, 1962: campion al României la probele combinate (triatlon şi pentatlon);
1962-1966: student la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti (media generală 9,40); are două doctorate, la ANES Bucureşti şi Ştiinţe Economice Craiova;
1966: profesor la Universitatea din Craiova, catedra de Educaţie Fizică şi Sport;
1966-1970: secretar la Universitatea Craiova;
1970-1983: vicepreşedinte la Universitatea Craiova;
1983-1984: preşedinte la Universitatea Craiova;
1986: preşedinte la FC Olt Slatina;
1990: a înfiinţat Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (FEFS) în cadrul Universităţii din Craiova, la care a fost decan;
2002: preşedinte la Universitatea Craiova;
2013: preşedinte de onoare al CS U Craiova.

Declaraţii

Ilie Balaci: „Nu mai am cuvinte. Nu-mi vine că cred că a murit artizanul Craiovei Maxima. Omul ăsta a făcut enorm pentru fotbaliştii acelei minunate echipe. Chiar nu mai pot să vă spun nimic, sunt foarte răvăşit“.

Costică Donose: „Sunt șocat de vestea pe care am aflat-o azi-noapte (ieri – n.r.). Din păcate, am ajuns să ne ducem unul după altul, cei din Craiova Maxima şi cei din jurul acestei echipe. Au murit Domozină, doctorul Frînculescu, atacantul Zoli Crișan, antrenorul Constantin Oțet, căpitanul Costică Ștefănescu, Adrian Păunescu, poetul care ne-a fost alături, şi acum iată că s-a dus şi președintele Craiovei Maxima, Corneliu Stroe. În mod sigur, în Oltenia va fi o zi neagră“.

Sorin Cârţu: „Ne-a surprins pe toţi această veste. Ne-am întâlnit de multe ori în ultimul timp şi nu arăta că ar fi avut vreo suferinţă care să te facă să crezi că ar putea să moară. Gândurile mele pentru el sunt de mulţumire, pentru că tot ceea ce am realizat în fotbal a fost şi cu ajutorul lui. M-a adus la Universitatea Craiova ca fotbalist şi, după, ca antrenor în Divizia A, când el era conducător. Sunt trist… Dumnezeu să-l odihnească!“.

Silviu Lung: „Din păcate, am pierdut încă un om deosebit din marea familie a Craiovei Maxima. Pentru mine, domnul profesor a fost ca un tată. Dânsul m-a adus în Craiova de la Carei, m-a ajutat să devin fotbalist important şi om respectat. Să-i fie ţărâna uşoară!“.

Nicolae Tilihoi: „Vestea morţii domnului profesor Stroe ne-a luat pe toţi prin surprindere. De când ne ştim l-am avut aproape, ne-a ajutat pe toţi. Acum suntem obligaţi să ducem singuri echipa spre performanţele cu care domnul profesor ne obişnuise. Chiar dacă nu mai este printre noi, nu-l vom dezamăgi. Să-i fie ţărâna uşoară“.

Aurică Ţicleanu: „Sunt bulversat. A fost unul dintre iniţiatorii proiectului Craiova Maxima. El a strâns jucătorii, el a fost creierul. A avut şi inteligenţa necesară să apropie oameni importanţi de echipă. El rezolva toate problemele clubului. Se poate spune că era părintele Craiovei Maxima“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS