Acasă Sport Duţescu şi Bucur, câştigători în Ungaria

Duţescu şi Bucur, câştigători în Ungaria

-

Jucătorul craiovean de tenis Dan Duţescu a câştigat recent Internaţionalele de tenis ale Ungariei, indoor, la categoria +50 de ani, la dublu. Duţescu a făcut pereche cu un bucureştean, Laurenţiu Bucur, iar în finală au trecut de perechea Andriy Kovryshkin (Ucraina)/Andras Ozsvath (Ungaria), cu 6-2, 6-4. În penultimul act, perechea română a eliminat, cu 6-3, 7-6, pe Marco Bonaiuti (Italia) şi Andreas Koepf (Austria), favoriţi numărul doi. În sferturi, Duţescu şi Bucur eliminaseră cuplul italian Giorgio Boselli/Marco Munerato, cu 6-2, 6-3.
„După succesul pe care l-am avut şi în 2013 tot la Budapesta, am reuşit din nou să câştigăm un turneu în ţara vecină. Majoritatea competitorilor sunt jucători care cândva au făcut parte din echipe de Cupă Davis. În semifinale am întâlnit doi sportivi care sunt clasaţi pe locurile doi şi opt la această categorie de vârstă. Şi noi ne ţinem destul de bine, suntem pe locul 30 ca pereche“, a spus Dan Duţescu.
Anul a început în forţă pentru cei doi jucători care în 2014 intenţionează să participe la Campionatele Internaţionale din Italia şi Franţa, iar la finalul lunii aprilie vor face parte din echipa României care va merge la Campionatul Mondial din SUA. „Va fi un fel de confruntare între naţionale ca la Fed Cup. Eu şi Laurenţiu Bucur vom juca la dublu, iar alţi doi sportivi vor concura la simplu“, a adăugat jucătorul craiovean. Profitând de faptul că turneul lor s-a disputat în aceeaşi perioadă cu meciurile României la Fed Cup, Duţescu şi Bucur au fost spectatori la partidele susţinute de Sorana Cîrstea, Simona Halep, Irina Begu şi Monica Niculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscopul de weekend

Berbec Alături de colegii de serviciu puteţi finaliza cu succes activităţi pentru care aţi depus mult efort în ultimele zile. Oboseala îşi...