11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbal - Dan Nistor: Cu siguranţă vom prinde cupele europene

Fotbal – Dan Nistor: Cu siguranţă vom prinde cupele europene

Internaţionalul Dan Nistor, mijlocaşul echipei de fotbal Pandurii Târgu Jiu, a prins ultimele zile ale primului stagiu din Antalya după împrumutul de la Evian, iar acum e gata să-şi ajute echipa şi în stagiul al doilea cantonament, care cuprinde cinci meciuri de verificare, acesta menţionând că este convins că echipa va prinde cupele europene, informează Agerpres. Nistor e convins că echipa sa îşi va îndeplini obiectivul propus, acela de a se califica pentru al doilea an consecutiv în cupele europene. „Primul stagiu a fost unul destul de greu, acum avem şi 5 jocuri de verificare, sper să nu ne accidentăm şi să revenim puternici în acest mini-retur care va urma. Reacomodarea a fost destul de simplă, totul e OK. Cred că se va încălzi după 15 februarie, vom vedea. Sper să ne îndeplinim obiectivele în acest mini-retur, cu siguranţă vom prinde cupele europene”, a declarat mijlocaşul, care şi-a ales numărul 10 lăsat liber de brazilianul Eric de Oliveira. 

Vicecampioana României la fotbal, Pandurii Târgu Jiu, a început al doilea său stagiu de pregătire din această iarnă pe care îl efectuează în Antalya şi care se va încheia pe 14 februarie.
Gorjenii sunt cantonaţi în staţiunea Lara şi vor disputa cinci jocuri de verificare. Pandurii vor întâlni pe formaţia georgiană FC Zestafoni (astăzi, ora 17.00), joi vor înfrunta cehii de la Mlada Boleslav, iar duminică vor evolua împotriva echipei lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk. Ultimele două amicale vor fi pe 11 februarie cu Vardar Skopje (Macedonia) şi pe 13 februarie cu ucrainenii de la Cernomoreţ Odesa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS