Știri de ultima orăActualitateRomânia cere sprijin pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

România cere sprijin pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a solicitat joi sprijinul statelor membre ale Alianței Nucleare pentru retehnologizarea Unității 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, în contextul investigației deschise de Comisia Europeană privind ajutorul de stat pe care România intenționează să îl acorde proiectului.

Solicitarea a fost formulată la Luxemburg, în cadrul reuniunii ministeriale a Alianței Nucleare, organizată în marja Consiliului Energie al Uniunii Europene. Concret, partenerii europeni au fost invitați să susțină proiectul în cadrul consultării publice de 30 de zile, parte a procedurii prin care Comisia Europeană analizează dacă finanțarea propusă de statul român respectă regulile europene privind ajutoarele de stat.

„Pentru România, cooperarea în cadrul Alianței trebuie să aducă rezultate concrete și pentru proiectele noastre nucleare. Am solicitat sprijinul partenerilor pentru proiectul de retehnologizare, o investiție esențială pentru menținerea pe termen lung a producției de energie electrică cu emisii reduse de carbon și pentru securitatea aprovizionării”, a declarat Dumitru Chisăliță, potrivit comunicatului Ministerului Energiei.

De ce investighează Comisia Europeană finanțarea proiectului de la Cernavodă

În aprilie 2026, Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a verifica dacă sprijinul financiar pregătit de România pentru retehnologizarea Unității 1 este compatibil cu normele europene privind ajutoarele de stat. Procedura nu înseamnă că proiectul a fost respins, ci că Bruxelles-ul analizează condițiile în care poate fi acordată finanțarea publică.

România notificase Comisia în ianuarie 2026 cu privire la intenția de a susține investiția, estimată la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Planul include un grant de 600 de milioane de euro, garanții de stat pentru împrumuturile necesare, un contract pentru diferență pe 30 de ani, menit să asigure venituri stabile producătorului, și un mecanism de protecție împotriva modificărilor legislative.

Comisia Europeană a apreciat, în evaluarea preliminară, că proiectul este necesar, însă a ridicat întrebări privind valoarea și structura ajutorului, efectele asupra concurenței și riscurile financiare preluate de stat. Investigația urmărește să stabilească dacă sprijinul acordat nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea investiției.

Retehnologizarea ar urma să permită funcționarea reactorului pentru încă 30 de ani, fără modificarea capacității sale de producție, de 706 MW. Unitatea 1 a intrat în exploatare comercială în 1996 și asigură, în condiții normale de funcționare, aproximativ 10% din producția de electricitate a României. Reactorul este însă oprit din luna iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării.

Dincolo de proiectul de la Cernavodă, reuniunea Alianței Nucleare a vizat și rolul energiei nucleare în politicile energetice ale Uniunii Europene după 2030. România susține că această sursă trebuie recunoscută explicit în viitoarele reguli europene și că investițiile în centrale nucleare au nevoie de condiții clare de finanțare.

„Mesajul României este clar: energia nucleară trebuie să aibă un rol pe deplin recunoscut în viitorul cadru energetic european. Avem nevoie de reguli predictibile și de acces efectiv la finanțare pentru investițiile care asigură energie curată, disponibilă permanent și la costuri competitive pentru populație și industrie”, a precizat ministrul Energiei.

Alianța Nucleară reunește state europene care susțin dezvoltarea energiei nucleare și urmăresc ca rolul acesteia în asigurarea alimentării cu electricitate, reducerea emisiilor și competitivitatea industriei să fie reflectat în legislația și mecanismele de finanțare ale Uniunii Europene.

Citește și: Doi adolescenți, reținuți după ce au furat dintr-un magazin 65 de articole de îmbrăcăminte

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS